Iohannis: Raportul MCV recunoaşte progresele României

26.01.2017

Președintele României, Klaus Iohannis, salută faptul că raportul recunoaște progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) cu privire la consolidarea sistemului judiciar și lupta împotriva corupției, document care a fost adoptat, astăzi, de către Comisia Europeană.

Raportul confirmă faptul că Guvernul instalat în anul 2015 a contribuit major la îndeplinirea obiectivelor MCV și a avut un aport decisiv pentru acest raport favorabil.

Raportul MCV confirmă că România a menținut un parcurs sustenabil în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor mecanismului, astfel că pentru prima dată este menționată modalitatea de finalizare a mecanismului. Astfel, Comisia Europeană a emis 12 recomandări, iar îndeplinirea acestora va conduce la încheierea MCV.

Președintele României subliniază că, pentru prima dată, Comisia Europeană afirmă în cadrul raportului că este inadecvată corelarea între MCV și decizii din alte domenii (precum fondurile structurale europene, aderarea la Spațiul Schengen).

Şeful statului apreciază faptul că raportul consemnează că activitatea principalelor instituții din domeniul combaterii corupției a înregistrat progrese substanțiale.

Totodată, Președintele României atenționează asupra îngrijorărilor formulate în raport cu privire la faptul că cele două proiecte de Ordonanță de Urgență puse în consultare publică de Guvern în ziua de 18 ianuarie a.c. ar putea afecta cadrul legal pentru combaterea corupției.

Finalizarea MCV depinde și de evitarea unor dezvoltări negative care ar pune sub semnul întrebării progresele care au fost obținute până în prezent de România. Guvernul României și actuala majoritate parlamentară trebuie să înțeleagă că doar sprijinind în continuare eforturile pentru întărirea reformelor în domeniul justiției și combaterii corupției vor contribui la consolidarea statului de drept și ridicarea MCV.

 

 

Citiți și despre: