ISS – lider mondial în servicii integrate

01.07.2015

Compania va lansa o soluție de business inteligence, care  va cuprinde toată gama de soluții și servicii. Servicii de curățenie, office suport, catering, securitate, facility management și, nu în ultimul rând, servicii tehnice. Sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le au companiile ce apelează la ISS România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii din România.

Compania este prezentă pe cinci continente, în peste 53 de țări, iar din 2006 ISS a devenit un furnizor important pe piața economică din România. Dezvoltarea pe plan local a fost una spectaculoasă și susținută, de la un număr mediu de 200 de angajați la lansare, anul trecut compania număra peste 1.600 de salariați. “Fiecare companie are nevoi și cerințe diferite. De aceea, am dezvoltat soluții flexibile pentru a satisface toate cerințele pe care le primim. Într-o organizație de astfel de dimensiuni, nicio cerere nu este prea mare sau prea mică pentru noi. Sistemul nostru ne permite să definim exact echipa și resursele necesare pentru a răspunde nevoilor și cerințelor clienților. Furnizarea serviciilor ISS implică integrarea angajaților noștri în organizația clientului, sub formă de echipe care includ tehnicieni, personal administrativ și asistenți. Toate echipele noastre sunt calificate, motivate, bine pregătite, atent selecționate și monitorizate de către site manageri”, ne-a declarat Laurențiu Gheorghe, Country Manager ISS Facility Services SRL.

 

ISS a fost declarată, pentru al doilea an consecutiv, lider mondial în servicii de outsourcing de către Asociația Internațională a Profesioniștilor în Outsourcing

 

Toate serviciile și soluțiile companiei poziționează ISS în topul jucătorilor care oferă servicii integrate. Dovadă în acest sens este și recunoașterea la nivel internațional a activității: ISS a fost declarată, pentru al doilea an consecutiv, lider mondial în servicii de outsourcing de către Asociația Internațională a Profesioniștilor în Outsourcing.

Servicii complexe

Două dintre cele mai importante momente din istoria companiei pe plan local au fost marcate de lansările de servicii noi.

Dacă în 2008 a fost demarată dezvoltarea in house a serviciilor de mentenanță tehnică, cu ajutorul echipei interne de 120 de tehnicieni, în 2012 a fost lansată divizia ISS Security Services, iar începând cu luna februarie a anului curent societatea oferă partenerilor de afaceri servicii de catering personalizate. “Serviciile de securitate nu înseamnă doar monitorizarea din umbră a activităților, ci și o interacțiune frecventă cu publicul. Prin urmare, angajații ISS Security Services vor fi foarte bine instruiți în comunicarea interumană, pe lângă pregătirea profesională excepțională. Toate serviciile cuprinse în activitatea acestei divizii sunt puse în practică în conformitate cu Legea 333/2003 și au la bază normele SR EN ISO 9001/2008, SR OHSAS 18001/2008. Completând gama de servicii în operare, serviciile de catering oferă o nouă deschidere în piața de servicii integrate. Este un prim pas de succes în acest domeniu și ne dorim să-l putem extinde în viitorul apropiat la un volum care să asigure o contribuție substanțială a businessului nostru în România”, adaugă Country Managerul ISS România.

Cele mai solicitate servicii pe plan local sunt cele de curățenie și de mentenanță tehnică, iar trendul pe piață este integrarea acestor servicii, pentru soluții complete și complexe.

Dacă ultimii cinci ani au influențat puternic sectorul de activitate, multe companii adaptându-și așteptările și limitând costurile, axându-se pe serviciile esențiale, în viitor societățile vor înțelege faptul că externalizarea presupune o mai bună atenție către activitățile profitabile ale companiilor, explică oficialii ISS. “Piața se va maturiza și vor crește solicitările pentru soluții integrate. Am observat o mai mare deschidere către ideea de externalizare, înțelegerea modului în care funcționează serviciile integrate putând fi tradusă prin mai multe beneficii către client. S-a făcut un pas mare de la servicii internalizate, către servicii profesioniste, clienții orientându-se către acei furnizori de servicii care pot garanta un raport bun calitate – preț, fără a pune în risc operațiunile clientului”, ne-a explicat Laurențiu Gheorghe.

Investiții 

ISS România este în proces de dezvoltare și implementare a unei soluții de business inteligence, care va putea oferi o viziune de ansamblu pentru clienții care vor să ia cele mai potrivite decizii cu privire la serviciile necesare pentru desfășurarea corectă a activității. Investiția în această soluție este realizată pentru a crește nivelul de transparență a relației dintre ISS și clienții companiei.

În ceea ce privește strategia de dezvoltare a companiei, focusul este unul în două direcții, mai exact creșterea organică și achizițiile de companii locale. “Referindu-ne la prima dintre cele două direcții, putem spune că am dezvoltat servicii in house, reușind să ne consolidăm poziția în piață și asigurând servicii de excelență. Aș putea adăuga tot aici capacitatea de a răspunde prompt tuturor cerințelor clienților noștri, reușind astfel să stabilim parteneriate pe termen lung”, declară Laurențiu Gheorghe, Country Manager ISS România. Dacă anul trecut cifra de afaceri ISS România s-a ridicat la peste 58 de milioane de lei, estimările pentru anul curent presupun majorarea cifrei de afaceri și îmbunătățirea constantă a soluțiilor oferite partenerilor.

Responsabilitate corporativă

ISS România este una dintre companiile care promovează responsabilitatea corporativă și se implică în mod activ în evenimentele dedicate comunităților locale și nu numai.

Prima lună a anului 2010 a marcat pentru societate lansarea fundației “Responsabilitate Socială ISS”, care oferă suport financiar angajaților ce au o situație precară.

Aceasta nu a fost singura acțiune de acest tip organizată de ISS România. Nu mai puțin de 50 de angajați ai ISS Facility Services au luat parte, în luna decembrie 2014, la startul unui nou program CSR al companiei. Campania, lansată sub umbrela „The power of the Human Touch”, a vizat, în prima sa etapă, renovarea a trei case din cadrul SOS Satele Copiilor, locuite de copii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani și mamele sociale care îi au în îngrijire. “Astfel, pe tot parcursul unei zile, echipa de voluntari ai ISS Facility Services a întreprins lucrări ample de reparații, curățenie generală, inclusiv înlocuirea consumabilelor și redecorare  în cele trei case, timp în care 38 de copii din sat au beneficiat de o excursie la Fabrica de Globuri din Curtea de Argeș, unde au putut vedea procesul de fabricare a globurilor, au făcut fotografii, iar, la final, au plecat acasă cu cadouri  personalizate. Campania va continua și în acest an și va viza tot categoria copiilor defavorizați, pentru care ISS Facility Services va oferi servicii și produse de renovare și curățenie a spațiilor în care aceștia locuiesc”, ne-a declarat Laurențiu Gheorghe, Country Manager ISS Facility Services.

 

 

Citiți și despre: