Karpaten Meat a creat la Sibiu o fermă model pentru producătorii autohtoni

01.03.2018

10 ani Karpaten Meat Group și succesul businessului de Angus în România. Proiectul unui business cu bovine de carne Angus a debutat în anul 2008, când doi antreprenori din Elveția au decis să dea o șansă posibilităților nelimitate ale României, unde există condiții ideale pentru producția de carne de vită Angus de calitate. Astfel, cei doi au cumpărat o fermă la Nocrich, județul Sibiu, care a fost renovată, iar la sfârșitul anului au importat primele 120 de juninci din Germania.

Ulterior au urmat și alte importuri, achiziții de teren agricol și alte ferme din apropiere, iar astăzi, zece ani mai târziu, acest business se dovedește a fi unul profitabil.

„În România se impune implementarea raselor de carne în toate zonele țării, inclusiv cele montane. La momentul înființării fermei de bovine de carne din rasa Angus din Sibiu, taurinele de carne nu erau foarte răspândite în România, iar rasa Angus cu atât mai puțin – vorbim de existența unui nucleu de câteva sute de bovine. Evoluția acestora până în prezent a fost spectaculoasă, ajungând acum la un nucleu total de peste 30.000 de capete în toată țara, iar noi considerăm că am contribuit substanțial la dezvoltarea acestui sector prin ferma exemplu pe care am creat-o și prin programele de parteneriat dedicate fermierilor crescători de Angus din țară”, ne-a declarat Samuel Widmer, directorul general al Karpaten Meat România.

Dezvoltarea unui model de business

România oferă o suprafață agricolă utilă de peste 15 milioane ha, din care suprafața totală a pajiștilor și a fânețelor este de aproape 5 milioane ha, țara noastră fiind al doilea mare furnizor de produse agricole din Europa Centrală și de Est, după Polonia.

Pășunile naturale ale României, subvențiile de la UE, cunoștințele populației rurale și creșterea potențialului pentru bovine de carne, odată cu scăderea producției de vaci de lapte, se adaugă listei de motive pentru care cei doi elvețieni au mizat pe plaiurile mioritice în planul lor de a cuceri piața europeană a cărnii de vită premium.

Sistemul de producție al Karpaten Meat cuprinde toate etapele, de la producția vițeilor, la creștere, îngrășare și până la prelucrarea specializată a cărnii de vită. Astfel, ferma Karpaten Meat România este compusă dintr-o fermă de bovine de reproducție Angus, două ferme de îngrășare și o fermă de carantină și de import/export. Aceste ferme sunt populate cu aproximativ 4.000 de bovine efectiv în reproducție și 4.000 de bovine – efectiv în îngrășare.

Reproducția, îngrășarea și comercializarea de bovine, respectiv comercializarea cărnii de vită Angus – ca și sistem complet – este practicat de noi cu succes în ultimii ani”, a declarat directorul general al Karpaten Meat

„Reproducția, îngrășarea și comercializarea de bovine, respectiv comercializarea cărnii de vită Angus – ca și sistem complet – este practicat de noi cu succes în ultimii ani”, a completat Samuel Widmer.

În prezent, Karpaten Meat oferă spre vânzare vițele tineret, vițele apte de montă, juninci și tauri de reproducție, atât din ferma proprie, cât și din import, precum și soluții integrate pentru businessul partenerilor și servicii cum ar fi posibilitatea de a-și selecta bovinele dorite dintr-un grup, logistică, consultanță în managementul unei ferme Angus, servicii pentru a îi ajuta să își creeze un business cu bovine Angus sau să își consolideze afacerea existentă.

„Pe lângă vânzarea de bovine din rasa de carne Angus oferim și soluții pentru fermieri pentru a avea un management eficient și corect al unei ferme de bovine Angus, ceea ce presupune și asigurarea de dotări tehnice profesionale. Pentru a fi alături de partenerii noștri, recomandăm și le putem oferta aceleași tipuri de echipamente pe care le folosim și în ferma noastră. Grupul nostru de firme oferă întreaga gamă de servicii și activități necesare pentru sistemul de producție de bovine Angus”, a susținut directorul general al companiei.

De asemenea, compania vinde și carnea de vită Angus premium care rezultă de la fermele proprii, precum carcase de vită sau părți de carcasă de vită Angus. Toate animalele abatorizate au vârste cuprinse între 17 și 24 de luni, cu o greutate în viu cuprinsă între 550 și 600 kg, iar greutatea în carcasă este cuprinsă între 300 și 350 kg. Proporția de carne/grăsime este foarte echilibrată pentru a putea avea o calitate superioară constantă.

Bovinele Angus în România

Fondatorii elvețieni au venit în România pentru a produce carne de vită de calitate, planificând să pornească direct cu abatorizarea, să cumpere taurine pentru carne. Însă deoarece nu au găsit rasele de carne și calitatea pe care o doreau în țara noastră, cei doi au decis să creeze o fermă exemplu pentru fermierii români.

În fiecare an acest business s-a extins, zona de dealuri din Podișul Transilvaniei fiind spațiul potrivit pentru creșterea vacilor de carne. Astfel că efectivul de bovine a crescut treptat – în 2009 au adus încă 200 de capete, în perioada 2011-2012 au ajuns să dețină 1.200 de animale, iar în prezent, 10 ani mai târziu, efectivul a ajuns la 8.000 de capete. Administratorii companiei cred în durabilitate, în folosirea resurselor naturale existente, iar Valea Hârtibaciului este ideală pentru asta.

Principiul după care se ghidează activitatea de creștere a rasei Angus este „sisteme cât mai simple”, mottoul companiei fiind ”puțin grajd și multă pășune”

„La început, fermierii români au fost foarte sceptici legat de bovinele Angus, veneau în vizită la ferma Karpaten Meat să vadă animalele, stabulațiile, să înțeleagă modul de management al acestora și puneau sute de întrebări legate de rasă și modul de creștere, furajare etc. În prezent situația s-a schimbat, fermierii știu ce presupune acest business și sunt informați, iar vizitele continuă și astăzi”, a mai spus reprezentantul companiei.

Ferma de lângă Sibiu a devenit astfel un model de business pentru producătorii locali care apelează la Karpaten Meat pentru consultanță, pentru a-și selecta vițele să își întemeieze un business asemănător sau să își lărgească efectivul.

Aproape toată genetica Angus existentă în prezent în România a fost achiziționată de la grupul de firme Karpaten Meat, compania contribuind astfel la dezvoltarea fermelor Angus cu genetică valoroasă din România.

Preocupare pentru societatea în care activează

Grupul de firme Karpaten Meat, împreună cu angajații săi, este implicat într-o multitudine de proiecte sociale, proiectele fiind selectate în funcție de viziunea și activitățile firmei.

„Activismul nostru social este reprezentat de proiecte în dezvoltarea agriculturii durabile, dezvoltarea mediului rural și în educație. Acest lucru se datorează faptului că noi privim investițiile în educația tinerilor ca o investiție în viitorul societății noastre”, menționează directorul de marketing al Karpaten Meat.

Oamenii sunt responsabili pentru succesul unei firme pe termen lung. Din acest motiv, ne asumăm implicit responsabilități sociale”, susține reprezentantul Karpaten Meat

Anul trecut, Karpaten Meat a ajutat și sponsorizat o serie de fundații de pe raza județului Sibiu, organizând totodată și o campanie pentru ajutarea școlii din Norich, unde învață peste 400 de elevi. Astfel, laboratorul de informatică a fost dotat cu calculatoare performante, biblioteca școlii a fost completată cu cărți și au fost achiziționate fotolii puf destinate spațiului de lectură.

În plus, Karpaten Meat încearcă să fie prezentă la cele mai importante târguri specializate pe zootehnie și pe industria alimentară, anul trecut compania participând la Agraria, Agromalim și Indagra/CarneExpo, precum și la târguri internaționale, în Scoția la World Angus Forum și în Germania la Anuga, un parcurs asemănător fiind planificat și pentru anul în curs.

„Prin prezența noastră la târgurile de profil cu specific zootehnic dorim să promovăm în continuare rasa de carne Angus ca fiind ideală pentru producția în România, să oferim fermierilor români o alternativă profitabilă la creșterea vacilor de lapte, producătorilor de agricultură mare o variantă de a-și închide lanțul producției și de a crea valoare adăugată businessului, iar deținătorilor de pășuni o posibilitate de a-și dezvolta un business de succes. În ceea ce privește târgurile cu profil alimentar, dorim să promovăm carnea de vită de calitate, facem degustări de produse ca oamenii să se convingă că vorbim de o gamă superioară”, susține Samuel Widmer, directorul general al Karpaten Meat.

Rasa Angus este special concepută pentru producția de carne premium, calitatea superioară a acesteia începând de la o genetică de top. Întregul proces de producție al cărnii de vită Angus este pe deplin controlat, de la fătarea vițeilor până la livrarea cărnii către clienți.

Drept urmare, în cadrul târgurilor naționale, compania dorește să promoveze această carne publicului larg și să creeze o cultură în acest sens, iar la nivel internațional, dorește să arate că în România se poate face calitate și un produs poate fi mult mai bun decât în țările consacrate pentru producția de carne de vită.

Cele mai importante investiții

În prezent, în cadrul grupului Karpaten Meat lucrează peste 100 de angajați a căror pregătire are loc din momentul angajării. Astfel, formarea profesională a acestora pornește cu un training de minimum două săptămâni, prin aprofundarea informațiilor de la toate departamentele, astfel încât noul angajat să poată înțelege mai bine toate procesele și structurile companiei.

„Fiecare angajat este foarte important pentru noi. Așa cum acordăm cea mai mare grijă văcuțelor noastre Angus și așa cum menținem calitatea în toate procesele noastre de producție, în aceeași măsură punem pasiune și în dezvoltarea profesională a oamenilor noștri (…) Pe parcursul carierei în cadrul firmei, angajaților li se oferă reale oportunități de dezvoltare, încurajându-i să aibă spirit întreprinzător și să își asume responsabilități”, a afirmat directorul general al companiei.

Pe lângă investițiile în forța de muncă, cele mai recente investiții efectuate de companie au vizat construcția și modernizarea unor stabulații

Pe lângă investițiile în forța de muncă, cele mai recente investiții efectuate de Karpaten Meat au vizat construcții și modernizări de stabulații în două locații din zona de acțiune a fermelor, o nouă stabulație în Alțâna, cu o capacitate de peste 300 de capete, și șase noi stabulații construite și reabilitate, cu o capacitate de peste 1.000 de capete.

„Rezultatele noastre sunt pozitive. Cu toate acestea, am folosit aceste rezultate, precum și noul capital atras, pentru a continua investițiile în dezvoltarea grupului. Țintim ca în 2018 să atingem o profitabilitate cu 15% mai mare ca anul acesta prin mărirea cotei de piață și reducerea costurilor”, a declarat în încheiere reprezentantul Karpaten Meat, referitor la rezultatele financiare înregistrate de companie.

 

 

 

Citiți și despre: