Kim Koellner, noul CEO al Domo

14.11.2013

Kim Koellner este noul CEO al Domo Retail, iar începând cu cu 15 noiembrie, el va asigura trecerea companiei către o nouă etapă şi va implementa noi standarde de calitate. Acesta are peste 10 ani de experienţă în domeniul retail pe pieţele din Franţa, Germania şi România. „Noua etapă din dezvoltarea Domo marchează trecerea de la o companie de familie la una de anvergură internaţională. O astfel de structură permite convertirea conexiunilor internaţionale în beneficiul clienţilor, aducând preţuri mai bune şi calitate superioară a serviciilor”, a afirmat Kim Koellner.

Noul CEO al Domo preia mandatul de la Dragoş Dinu, care a condus compania în perioada de tranziţie şi a coordonat reorganizarea şi eficientizarea proceselor interne creând premisele unei creşteri de aproape 15% a vânzărilor pe metru pătrat.

„Mi-am îndeplinit obiectivele mai rapid şi am ales să mă concentrez pe câteva proiecte personale. Noua echipă de la Domo este bine pregătită pentru competiţia intensă din domeniu şi mizează pe inovaţie şi serviciu orientat către client”, a spus Dragoş Dinu, fostul Director General, care asigură tranziţia către Koellner.

Koellner îşi propune dezvoltarea modelelor de retail, deoarece consumatorul are din ce în ce mai multă nevoie de un sprijin eficient, limpede şi captivant. Internetul şi comerţul digital vor constitui platforma pe care se va multiplica potenţialul comerţului clasic, al celui online şi al celui sprijinit de sistemul GSM.

„Consumatorul final din România trebuie să beneficieze de servicii, competenţă şi sprijin în alegerea sa, în aşa fel încât să se bucure de cel mai bun preţ pentru cea mai bună calitate. Un antreprenoriat de succes trebuie să plece de la valorile dezvoltării sustenabile a societăţii – este convingerea noastră fermă”, a afirmat noul CEO Domo.

Echipa va avea în continuare tot sprijinul acţionarilor, asigurând astfel coerenţa şi fluidizarea tuturor proceselor de business. În acest sens, alături de echipa managerială Domo vor fi permanent prezenţi doi reprezentanţi ai acţionarilor: Mag. Eugen Petrov – Preşedintele Consiliului de Administratie – şi Sigmund Klein – consultant în cadrul Consiliului de Administraţie.

 

Citiți și despre:

  • DOMO deschide un magazin în parcul comercial VulcanDOMO deschide un magazin în parcul comercial Vulcan Retailerul electro-IT DOMO va inaugura pe data de 4 septembrie un nou magazin în București, acesta fiind a zecea unitate din Capitală. Investiţia în deschiderea magazinului se ridică la 800.000 de euro, iar […]
  • Schimbări majore la retailerul Domo Schimbări majore la retailerul Domo Consiliul de Administrație al retailerului român Domo a suferit modificări importante. Lorand Szarvadi părăseşte Consilul de Administratie, dar rămâne în grup ca General Manager şi acţionar în Digistore, […]
  • Romanian Airport Services – servicii de top pentru companiile aerieneRomanian Airport Services – servicii de top pentru companiile aeriene Succesul companiei se datorează planificării cu precizie și muncii de echipă. Romanian Airport Services a făcut primii pași pe piața din România acum mai bine de 20 de ani și de atunci până în prezent a […]
  • Vincon Vrancea are o nouă conducereVincon Vrancea are o nouă conducere Compania Vincon Vrancea are, începând cu această săptămână, o nouă structură de management. Conducerea executivă a companiei va fi preluată de Președintele Consiliului de Administrație, Luchi Georgescu, iar […]
  • Electroprecizia SA mizează pe internaţionalizarea branduluiElectroprecizia SA mizează pe internaţionalizarea brandului Pentru a avea succes este important ca o companie să deţină un management performant şi o echipă loială şi competentă. Cu o experiență de aproape 80 de ani, grupul de companii Electroprecizia a ajuns în toată […]