KLM sărbătorește 95 de ani de activitate

07.10.2014

KLM împlineşte astăzi 95 de ani de activitate, divizia din România sărbătorind acest moment cu un eveniment organizat în cadrul Aeroportul Internațional Henri Coandă, precum și cu o promoție dedicată celor care vor cumpere bilete de avion.

Astfel, astăzi pasagerii celor trei zboruri operate de companie pe ruta București-Amsterdam vor primi, la îmbarcare, un certificat personalizat prin care se atestă că au sărbătorit cei 95 de ani împliniţi de KLM. De asemenea, aceştia vor avea ocazia să facă fotografii aniversare și vor primi mici cadouri.

“KLM sărbătorește 95 de ani de activitate cu o ofertă promoțională de 95 de euro pentru zborurile dus-întors pe ruta București-Amsterdam. Oferta este valabilă doar astăzi pentru călătoriile efectuate în perioada 1 Noiembrie 2014 – 31 Martie 2015, iar rezervările se pot face pe site-ul www.klm.ro sau la agențiile de turism”, au anuntaţ reprezentanţii companiei . 

Pe lângă această ofertă, KLM a mai pregătit o ofertă promoțională valabilă trei zile, care include destinații din Asia, Africa și America de Sud.

Prin urmare, în aceste trei zile, clienţii companiei pot achiziţiona bilete de avion către Beijing, Hong Kong și Shanghai, cu preţuri pornind de la 495 euro, către Kuala Lumpur, Singapore și Jakarta sau Nairobi și Johannesburg, de la 595 euro, în timp ce biletele către Panama, Rio, Sao Paolo şi Brasilia pornesc de la 695 euro.

KLM este cea mai veche companie aeriană care operează sub același nume încă de la înfiinţare.

Citiți și despre:

  • Ryanair aniversează 30 de ani de la primul zborRyanair aniversează 30 de ani de la primul zbor Compania aeriană Ryanair a aniversat ieri 30 de ani de la primul zbor, lansând cu această ocazie vânzarea promoțională a unui număr de un million de locuri de pe întreaga rețea de rute la prețul special de […]
  • Parteneriat între PayPoint România şi Blue AirParteneriat între PayPoint România şi Blue Air Operatorul de plăţi PayPoint România a încheiat un acord cu compania aeriană Blue Air, iar în urma acestei colaborări clienţii companiei aeriene îşi vor putea plăti biletele de avion prin intermediul […]
  • Bosch Electrocasnice aniversează 15 ani pe piața din RomâniaBosch Electrocasnice aniversează 15 ani pe piața din România Bosch Electrocasnice aniversează anul acesta 15 ani de prezență pe piața din România, timp în care peste două milioane de produse electrocasnice marca Bosch au intrat în căminele românilor. Seria campaniilor […]
  • Saint-Gobain sărbătoreşte 350 de ani de la înfiinţareSaint-Gobain sărbătoreşte 350 de ani de la înfiinţare Anul acesta, grupul Saint-Gobain sărbătoreşte cea de-a 350-a aniversare, eveniment deosebit pe care compania îl marchează promovându-şi istoria şi privind spre viitor. Seria de evenimente aniversare a început […]
  • Blue Air introduce trei noi rute, din IaşiBlue Air introduce trei noi rute, din Iaşi După lansarea cursei interne Bucureşti – Iaşi, Blue Air anunţă introducerea a trei noi rute externe cu plecare din Iaşi, respectiv Roma, Paris şi Londra. Biletele de avion sunt disponibile la cele mai mici […]