LeasePlan accelerează tranziţia spre mobilitate electrică

19.09.2017

LeasePlan Corporation N.V., lider mondial în domeniul serviciilor de management de flote, a anunţat azi, cu ocazia Adunării Generale ONU de la New York, că va deveni partener fondator al iniţiativei EV100, un demers global major în domeniul transporturilor, al cărui scop este trecerea la folosirea de autovehicule electrice de către companii. LeasePlan anunţă, de asemenea, că va fi prima companie de servicii de management de flote care va face tranziţia spre autovehicule electrice în propria flotă de autovehicule de serviciu.

EV100, o nouă iniţiativă globală menită să accelereze adoptarea de autovehicule şi infrastructuri electrice, a fost lansată la New York, azi, de organizaţia non-profit The Climate Group, cu ocazia întâlnirii la nivel înalt dintre reprezentanţii mediului de afaceri şi liderii de guverne în cadrul evenimentului Climate Week NYC. EV100 reprezintă singura iniţiativă de acest fel care încurajează mediul de afaceri în tranziţia spre o flotă complet electrică până în anul 2030.

LeasePlan este unul din cei 10 parteneri fondatori ai iniţiativei EV100. Celelalte companii fondatoare EV100 sunt: Unilever, Baidu, IKEA Group, HP Inc., Vattenfall, PG&E, Deutsche Post DHL şi Metro AG. În plus, LeasePlan este singura companie din domeniul auto care a ales să se alăture acestui demers.

„Autovehiculele electrice reprezintă viitorul. Suntem încântaţi că am devenit parteneri fondatori în cadrul iniţiativei EV100 şi că, de acum înainte, vom colabora cu toate aceste importante companii pentru facilitarea şi accelerarea tranziţiei spre mobilitate electrică. Împreună, impactul nostru poate fi semnificativ: peste jumătate dintre autovehiculele aflate în circulaţie în prezent aparţin companiilor. Ne bucurăm, de asemenea, să anunţăm că propria noastră flotă de autovehicule de serviciu va deveni electrică, transformându-ne astfel în prima companie de leasing de top care face această tranziţie. Obiectivul nostru este că toţi angajaţii să folosească autovehicule electrice până în anul 2021. Încurajăm şi alte companii să facă la fel: tranziţia către o flotă electrică este cel mai simplu mod în care companiile îşi pot scădea nivelul de emisii, pentru a reduce impactul asupra mediului. LeasePlan se angajează să susţină toate companiile care doresc să facă această tranziţie”, a spus Tex Gunning, CEO LeasePlan.

Prin urmare, anunţul de azi marchează o nouă etapă majoră în strategia de dezvoltare durabilă LeasePlan, al cărei obiectiv este o flotă cu emisii nete zero până în 2030.

 

 

Citiți și despre:

  • Enel, admisă în noi indici de sustenabilitateEnel, admisă în noi indici de sustenabilitate Compania Enel a fost admisă în CDP Italy Climate Disclosure Leadership Index 2014 pentru calitatea, complexitatea și transparența datelor referitoare la schimbarea climatului. În plus, compania a fost admisă […]
  • Care sunt cele mai „verzi” companii europene?Care sunt cele mai „verzi” companii europene? Comisarul European pentru Mediu și Pescuit, Karmenu Vella, a anunțat câștigătorii competiției European Business Awards for the Environment (2014 – 2015). Concursul recunoaște eforturile  companiilor care  […]
  • A XI-a ediţie a IEAS are loc în perioada 8-11 septembrieA XI-a ediţie a IEAS are loc în perioada 8-11 septembrie În perioada 8-11 septembrie, la Palatul Parlamentului, va avea loc a XI-a ediție e evenimentului de echipamente electrice și automatizări IEAS. Organizat de DK EXPO, evenimentul atrage anual peste 4000 de […]
  • Legislația în domeniul emisiilor urmează să fie înăsprităLegislația în domeniul emisiilor urmează să fie înăsprită Cu  o întârziere de câțiva ani, legislația europeană în domeniul emisiilor urmează să fie înăsprită, ceea ce va aduce beneficii substanțiale din punct de vedere al sănătății populației, conform Greenpeace […]
  • Producţia de energie a României, în creştereProducţia de energie a României, în creştere Producția de energie electrică a crescut cu 3,4% în prima lună a acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 6,45 miliarde kWh, pe fondul avansului cu 5% al producției din hidrocentrale […]