Leroy Merlin încetează colaborarea cu companiile care nu dețin certificări FSC și PEFC

03.03.2017

Retailerul de bricolaj Leroy Merlin a anunţat întreruperea colaborărilor cu companiile care nu dețin certificările de sustenabilitate FSC și PEFC. Astfel, compania a demarat, începând cu februarie, procesul de delistare a tuturor produselor din lemn, provenite de la companii naționale și internaționale, care nu respectă standardele de sustenabilitate și certificările FSC (Forest Stewardship Council) și PEFC (Programme for the Endorsement of Forest Certification).

Procesul de înlocuire a produselor delistate se va întinde pe o perioadă de maximum trei luni, astfel încât românii să regăsească în scurt timp sortimentația bogată și diversificată cu care s-au obișnuit în magazinele Leroy Merlin.

Departamentele de Tâmplărie și Materiale de construcții din cadrul Leroy Merlin România depun eforturi susținute în acest sens și sunt deja în negocieri cu noi furnizori.

Acest demers face parte din filosofia de afaceri a Leroy Merlin, care pune accent pe etica în afaceri, sustenabilitate și grija pentru mediul înconjurător.

“În cultura organizației noastre, pe primul plan sunt oamenii, iar parteneriatele de afaceri sunt bazate pe încredere și respect reciproc. Respectul față de mediul înconjurător este o preocupare a fiecăruia dintre noi, cei din echipa Leroy Merlin. Ne dorim, în egală măsură, ca partenerii noștri să se comporte responsabil și să îmbrățișeze aceleași valori în care noi credem. Doresc să îi asigur pe toți partenerii noștri, de la angajați la colaboratori sau autorități, de întreaga noastră integritate în ceea ce privește activitățile noastre comerciale pe teritoriul fiecărei țări în care ne desfășurăm activitatea și de asemenea, de respectarea cu strictețe și fără echivoc a legilor ce guvernează aici. Trebuie să fim cu toții de acord, că nu putem să construim un viitor mai bun pentru noi și pentru copiii noștri fără respect reciproc în comunitate și fără respect față de resursele naturale ale mediului înconjurător”, a declarat Frédéric Lamy, directorul general Leroy Merlin.

 

 

Citiți și despre: