Licitaţia pentru frecvenţele 5G va fi organizată în 2019

20.07.2018

ANCOM a dezbătut și adoptat, împreună cu industria, în cadrul unei ședințe a Consiliului Consultativ, planul de măsuri și calendarul național privind alocarea benzii de frecvențe 470-790 MHz, precum şi opțiunile de reglementare asociate, sub forma unei foi de parcurs naționale privind alocarea și utilizarea viitoare a benzii de frecvențe 470-790 MHz.

“Odată cu consultarea pe tema benzii de 700 MHz, am agreat practic calendarul punerii la dispoziţie a spectrului radio necesar implementării tehnologiei 5G în România. Vom finaliza toată documentaţia acestei licitaţii, care înseamnă inclusiv preţuri de pornire, până în luna iulie 2019 şi vom încheia licitaţia pentru spectru cel târziu în decembrie 2019”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Calendarul acțiunilor privind alocarea și utilizarea viitoare a benzii de frecvențe 470-790 MHz

Un prim pas esențial este eliberarea, în timp util, a spectrului radio adecvat pentru dezvoltarea viitoare a sistemelor de comunicații mobile de bandă largă. Pentru ca banda de 700 MHz să fie disponibilă, ANCOM va propune modificarea TNABF (Tabelul naţional de atribuire a benzilor de frecvenţe radio) și atribuirea benzii de 790 MHz serviciului mobil terestru, în acest moment banda fiind atribuită serviciilor de televiziune digitală terestră.

Până la sfârșitul acestui an, ANCOM va elabora și va adopta poziția națională privind acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvențe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3600 MHz și 26 GHz pentru sisteme de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă.

O altă acțiune cu impact asupra implementării tehnologiilor 5G este încheierea de acorduri bilaterale de coordonare cu țările vecine, până la 30 iunie 2019. Totodată, ANCOM va derula și o campanie de monitorizare a spectrului radio în benzile de frecvențe care fac obiectul licitației și va pune la dispoziția participanților la licitație un raport privind situația semnalelor radio identificate pe teritoriul României în aceste benzi, provenite de pe teritoriul altor state.

Până la data de 31 iulie 2019, ANCOM va adopta decizia privind organizarea procedurii de acordare a licențelor, respectiv stabilirea condițiilor de acordare a drepturilor de utilizare a frecvențelor și a altor acte normative necesare.

Conform propunerii Autorității și dezbaterilor cu reprezentanții industriei de profil, până la data de 15 decembrie 2019 se va finaliza licitația pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor în banda de 700 MHz și în celelalte benzi de frecvențe vizate pentru furnizarea de comunicații fixe și mobile asociate tehnologiei 5G.

Foaia de parcurs națională privind alocarea și utilizarea viitoare a benzii de frecvențe 470-790 MHz poate fi consultată aici.

 

 

 

Citiți și despre:

  • ANCOM: Licitaţie pentru 52 de frecvenţe radioANCOM: Licitaţie pentru 52 de frecvenţe radio Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat lansarea procedurii de selecţie competitivă pentru acordarea drepturilor de utilizare a 52 de frecvenţe radio în […]
  • ANCOM a adoptat Planul de acţiuni pentru anul 2018. Ce măsuri se vor lua?ANCOM a adoptat Planul de acţiuni pentru anul 2018. Ce măsuri se vor lua? ANCOM a dezbătut și adoptat împreună cu industria de profil, în cadrul ședinței Consiliului Consultativ, planul de acțiuni al instituției pentru anul 2018. „Implementarea legii infrastructurii, adoptarea […]
  • Câţi români au internet pe mobil?Câţi români au internet pe mobil? Rata de penetrare a internetului mobil în România la jumătatea anului 2016 a ajuns la 95%, conform celor mai recente date statistice ale ANCOM privind piața de comunicații electronice din România. La aceeași […]
  • ANCOM: Amendă de peste 1 milion de lei pentru Telekom MobileANCOM: Amendă de peste 1 milion de lei pentru Telekom Mobile ANCOM a sancţionat Telekom Romania Mobile Communications cu două amenzi în cuantum de 1.100.000 de lei pentru nerespectarea obligației prevăzute în Licența de utilizare a frecvențelor radio deținută de a se […]
  • Ce măsuri anunţă ANCOM pentru anul 2018?Ce măsuri anunţă ANCOM pentru anul 2018? Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat în consultare publică propunerile pentru planul său de acţiuni pentru anul 2018. „Principalele repere ale anului […]