Lidl a susținut, în 2017, cu 2 milioane de euro proiectele a 45 de ONG-uri

09.03.2018

Retailerul Lidl a contribuit și în anul trecut la dezvoltarea societății și a sprijinit cu 2 milioane de euro proiecte implementate în 200 de comunități din ţara noastră. Per total, 45 de organizații non-guvernamentale au beneficiat de sprijinul Lidl, care și-a asumat misiunea de a susține proiecte de impact în comunitățile în care este prezent.

Sustenabilitatea face parte din modelul de business Lidl şi, din acest motiv, strategia de responsabilitate socială a companiei urmărește dezvoltarea durabilă a societății prin proiecte cheie, în domenii de impact precum educația și mediul. Astfel, pe lângă campaniile de donații de la casele de marcat, deja o parte integrantă a programelor de CSR, Lidl a organizat în 2017 și două campanii de cause-related marketing, programul Lidl Community Grant și a dezvoltat o serie de parteneriate pe termen lung. Aceste proiecte au avut peste 60.000 de beneficiari.

„Cu toții suntem responsabili pentru viitorul generațiilor următoare, iar dacă ne înconjurăm de oameni care au, la rândul lor, imboldul de a face o schimbare durabilă, putem avea un impact real. În acțiunile noastre am avut sprijinul multor oameni cu viziune – parteneri, clienți și angajați, cărora vrem să le mulțumim”, a spus Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

Pentru a contribui la dezvoltarea sistemului educațional, Lidl a devenit în anul școlar 2017-2018, partener principal al organizației Teach for Romania, contribuind la pregătirea a 35 de cadre didactice, pentru a susține peste 4.200 de elevi din comunități dezavantajate. O altă misiune de responsabilitate socială din domeniul educației este dezvoltarea noii generații de lideri. Astfel, Lidl susține Academia de Leadership și Management Școlar, în cadrul căreia 30 de directori de școli participă la un program intensiv de dezvoltare a competențelor de management.

Orientat spre dezvoltarea durabilă a societății, compania și-a asumat și responsabilitatea față de mediu. De exemplu, prin campania derulată la casele de marcat, Lidl a susținut demersurile Greenpeace România de a proteja pădurile virgine, contribuind la realizarea primului catalog al pădurilor virgine din țară. Iar prin susținerea proiectului „Plantăm fapte bune în România”, Lidl s-a alăturat iniţiativei naţionale de împădurire. Mai mult, compania a venit în sprijinul proiectului “Pădurea cu legume”, un proiect de dezvoltare comunitară prin intermediul unei ferme educaționale care aplică principiile agriculturii ecologice.

În seria parteneriatelor se înscrie și cel cu SMURD, prin care au fost achiziționate patru motociclete de intervenție urbană pentru județele Cluj și Constanța, complet dotate pentru a acorda ajutor calificat, în situații de urgență.

Printre organizațiile susținute de companie se mai numără: Asociația De-a Arhitectura, Asociația Ecostuff, Asociația Ecouri Verzi, Asociația Mioritics, ARDOR, Asociația Slow Food Turda, EFDEN – Asociația Solar Decathlon, Asociația Step by Step, Fundația Leaders, Fundația Noi Orizonturi, Organizația Națională Cercetașii României, World Wide Fund for Nature (WWF), UNICEF.

 

 

 

Citiți și despre: