Lidl deschide un magazin. Unde este acesta situat?

21.11.2017

Lidl continuă investițiile în ţara noastră prin inaugurarea unui magazin în Voluntari, pe data de 23 noiembrie. Noua unitate se află pe Bulevardul Voluntari, Nr. 76, iar, odată cu deschiderea sa, vor fi create 20 de noi locuri de muncă.

Magazinul nou deschis va avea o suprafață de 1200 metri pătraţi și aproape 100 de locuri de parcare.

Cel de-al treilea magazin LidL din Voluntari este construit la standarde ridicate de sustenabilitate. Astfel, alături de viitorul centru logistic din Roman și de magazinele cu acoperiș verde din capitală și din Constanța, procesul de execuție a unității se aliniază trendului de dezvoltare imobiliară durabilă, care se încadrează în standardele europene.

„Procesul de construcție a noului magazin se află în linie cu demersul companiei spre sustenabilitate, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor, în conformitate cu normele de protecție a mediului. Totodată, Lidl optimizează în mod constant formatul de magazin, astfel că, în ultimul an și jumătate, aproape 200 de unități au fost modernizate, pentru a oferi clienților o experiență de cumpărături mai plăcută, dar și pentru a fi mai prietenoase cu mediul”, a anunţat retailerul.

Inaugurarea îi va aştepta pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. Astfel, în ziua deschiderii vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele. În plus, în săptămâna următoare deschiderii magazinului, de joi până duminică, clienții vor beneficia de o degustare a produselor delicioase de la Brutăria Lidl.

Deschiderea noului magazin continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Retailerul promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețeaua Lidl fiind produse în ţara noastră.

 

 

 

Citiți și despre:

  • Lidl deschide un nou magazin, în Drobeta Turnu SeverinLidl deschide un nou magazin, în Drobeta Turnu Severin Lidl a anunţat inaugurarea unui magazin în oraşul Drobeta Turnu Severin, situat pe Str. Mihai Viteazu, nr. 147. Odată cu deschiderea acestui nou supermarket, au fost create aproximativ 20 de noi locuri de […]
  • Lidl deschide un nou magazin în TimişoaraLidl deschide un nou magazin în Timişoara Compania Lidl a anunţat că va continua investițiile în România, prin inaugurarea unui magazin în Timișoara. Noua unitate este situată pe Strada Simion Bărnuțiu, Nr. 28, iar, odată cu deschiderea sa, vor fi […]
  • Lidl inaugurează cel de-al doilea magazin cu acoperiș verde al rețeleiLidl inaugurează cel de-al doilea magazin cu acoperiș verde al rețelei La un an de la deschiderea primului magazin cu acoperiș verde, în București, retailerul Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea primului magazin cu acoperiș verde din Constanța și cel de-al […]
  • Lidl a deschis un nou magazinLidl a deschis un nou magazin Retailerul Lidl continuă investițiile în ţara noastră prin inaugurarea unui magazin în Suceava. Noua unitate este situată pe Strada Zamcei, Nr. 17, iar, odată cu deschiderea sa, vor fi create 20 de noi locuri […]
  • Lidl continuă strategia de sustenabilitate cu deschiderea unui nou magazinLidl continuă strategia de sustenabilitate cu deschiderea unui nou magazin Lidl continuă investițiile în România prin construcții la standarde ridicate de sustenabilitate. Astfel că retailerul a inaugurat ieri, 9 noiembrie, un magazin mai modern și mai prietenos cu mediul în Vălenii […]