Localităţile din România pot obţine finanţare europeană pentru dezvoltarea reţelelor Wi-Fi

26.03.2018

Administraţiile locale din România pot accesa fonduri europene, prin Programul WiFi4EU, lansat de Uniunea Europeană (UE), pentru instalarea unor puncte de acces public şi gratuit la internet Wi-Fi, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), publicat pe propriul website.

În acest sens, începând cu data de 20 martie, administraţiile locale se pot înregistra pe portalul WiFi4EU (www.WiFi4EU.eu), astfel încât să poată obţine finanţare în valoare de 15.000 de euro pentru dezvoltarea de reţele de tip Wi-Fi în spaţii publice, precum biblioteci, muzee, parcuri sau pieţe publice. Cererile de finanţare se pot depune, efectiv, începând cu jumătatea lunii mai a acestui an.

Administraţiile locale din România pot utiliza finanţarea WiFi4EU pentru a achiziţiona şi instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în anumite centre ale vieţii publice locale pe care le-au ales în acest sens, iar costurile pentru întreţinerea reţelei vor fi acoperite de către aceste localităţi.

Reţelele finanţate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate, şi nu vor colecta date cu caracter personal. Finanţarea va fi acordată numai reţelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente şi cu o calitate similară în acelaşi spaţiu public.

Etapele care trebuie urmate de către entităţile eligibile pentru obţinerea sprijinului financiar sunt: etapa de înregistrare (începând cu data de 20 martie 2018) pe portalul www.WiFi4EU.eu, etapa de depunere a cererilor (din mai 2018), etapa de atribuire, în care Comisia va anunţa cele 1.000 de localităţi care vor primi finanţare în prima etapă, asigurând un echilibru geografic.

Fiecare ţară participantă va primi cel puţin 15 bonuri valorice, iar localităţile înregistrate pot solicita bonuri valorice dintr-un prim lot de 1.000 de bonuri WIFI4EU (în valoare de 15.000 euro, fiecare). Bonurile valorice vor fi distribuite pe baza principiului „primul sosit, primul servit”.

 

 

 

Citiți și despre:

  • WiFi4EU: o nouă schemă UE pentru acces gratuit la internetWiFi4EU: o nouă schemă UE pentru acces gratuit la internet În curând va fi disponibilă o schemă financiară UE pentru puncte locale de acces wifi la internet, gratuit și fără condiții discriminatorii. Fondurile vor fi utilizate într-un ”mod echilibrat din punct de […]
  • CFR oferă Wi-Fi gratuit în Gara de NordCFR oferă Wi-Fi gratuit în Gara de Nord Compania Națională de Căi Ferate CFR SA oferă acces gratuit Wi-Fi de mare viteză în Gara de Nord, un serviciu public de calitate, disponibil permanent, care va permite pasagerilor și vizitatorilor să […]
  • CFR Călători introduce WiFi gratuit în trenuriCFR Călători introduce WiFi gratuit în trenuri Pasagerii care vor călători cu cele mai nou modernizate vagoane ale CFR Călători au posibilitatea, începând de luni, de a se conecta gratuit la internet via Wi-Fi, în vagoanele marcate cu ”Orange Wi-Fi […]
  • Wi-Fi gratuit pentru călătorii CFRWi-Fi gratuit pentru călătorii CFR Începând de ieri, 8 noiembrie, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA pune la dispoziția călătorilor din stațiile de cale ferată Sinaia, Bușteni, Azuga, Ploiești Sud, Pitești, Târgu Jiu, Caracal și Roșiorii […]
  • Bitdefender a lansat pachetul de securitate pentru 2017Bitdefender a lansat pachetul de securitate pentru 2017 Producătorul global de soluții de securitate IT, Bitdefender, a lansat suita de soluții destinată familiilor: Bitdefender 2017. Aceasta este capabilă să contracareze amenințările de tip ransomware pe multiple […]