Losán România este lider pe piaţa producătorilor de furnire

01.08.2014

După o investiție de 41 milioane de euro în țara noastră, Grupul Losán promite expansiune continuă. Anul 1964  a fost cel  în care s-au pus bazele Grupului Losán. Format din mai multe companii în toată lumea, grupul comercializează acum produsele proprii în peste 40 de țări, având aproximativ 10 fabrici destinate produselor din industria pieselor de mobilier. Unul dintre statele vizate pentru investiții a fost România, investiție care a demarat în anul 2001. “Investiția de la Brașov a fost o investiție de tip green-field, firma fiind într-o continuă expansine încă din momentul înființării. Expansiunea s-a manifestat atât prin creșterea volumului de producție, prin construcția de noi hale de producție, prin adăugarea de noi produse în gama de fabricație, dar și prin continua preocupare de a găsi noi piețe de desfacere a furnirelor”, ne-a declarat Lucian Ștefan, directorul general adjunct Losán România.

Investiții în România

Mediul de afaceri românesc a fost unul propice pentru fabricarea produselor pe bază de lemn, spun oficialii companiei, iar apropierea de resursele necesare a fost un alt factor important pentru care grupul a decis să investească în țara noastră. “Grupul Losán a investit în România aproximativ 40 milioane de euro și nu ne oprim aici. În acest an, am finalizat încă o investiţie, de aproximativ 1 milion de euro, constând într-o linie de producție de peleți. Vom continua în anii viitori cu investiții în retehnologizare, de câteva sute de mii de euro anual. Avem o producție importantă de furnire estetice, de aproximativ 2.5 milioane metri pătrați pe lună, la care se adaugă aproximativ 1 milion metri pătrați pe lună de panouri de furnire îmbinate. Am completat, de curând, aceste produse principale cu o producție secundară de peleți, de aproximativ 300 tone pe lună, precum și cu produse precum lemnul de foc și cherestelele”, ne-a explicat directorul general adjunct Losán România.

Activitatea din Brașov s-a dezvoltat în timp, iar acum cea mai mare parte din producție ajunge peste granițe, spune conducerea Losán România. “Am început cu obţinerea de furnire estetice prin decupare din specii de lemn autohtone precum fag, stejar, frasin, cireş, tei, paltin etc. şi, odată cu dezvoltarea activităţii, dotarea cu utilaje specializate şi calificarea forţei de muncă, am lărgit gama produselor cu furnire estetice îmbinate prin lipire pe cant pentru mobilă și panouri standard furniruite. Producem, de asemenea, role de furnir pentru fabricarea canturilor. Avem și o producție de produse secundare, însemnând peleți, lemn de foc și cherestele, care ne ajută să valorificăm la maxim masa lemnoasă, respectând un principiu fundamental al companiei noastre, și anume respectul pentru pădure și mediul înconjurător. Produsele de la Braşov ajung, în proporţie de 80%, pe piaţa mondială de profil şi 20% pe piaţa internă”, a adăugat Lucian Ștefan.

Cu 550 de angajați în unitatea din Brașov, compania are planuri de extindere și dezvoltare atât în România, cât și în alte țări. Managementul firmei, pentru perioada următoare, are în vedere păstrarea poziţiei de lider pe piaţa producerii de furnire, menţinerea ritmului de creştere economică şi identificarea unor noi pieţe de desfacere atât în Europa cât şi pe celelalte continente. În România am atins o cifră de afaceri de116.038.401 lei în 2013, în creștere față de anul anterior și am bugetat o creștere ușoară și pentru acest an”,  ne-a declarat Lucian Ștefan, directorul general adjunct Losán România.

Valori

Mediul de afaceri românesc a fost unul propice pentru fabricarea produselor pe bază de lemn, spune conducerea companiei, iar poziţionarea ca lider de piaţă a firmei Losán în țara noastră este datorată volumului de producţie orientat spre calitate, competivitate şi servicii oferite clienţilor. “Avem o preocupare deosebită de a oferi tuturor clienţilor noştri, fie ei mici întreprinzători sau firme cu capacităţi de producţie mari, un produs de calitate. Pe baza unor analize de piaţă meticuloase pot să afirm că raportul preţ – calitate este totdeauna în favoarea clientului. Exportăm atât în Spania, către grupul din care facem parte, dar şi pentru alţi clienţi din Danemarca, Italia, Franţa, Germania, Elveţia şi chiar de pe alte continente. Politica noastră comercială se bazează pe colectarea si analiza impresiilor, sugestiilor ce ne parvin de la clienţii noştri și până în prezent suntem multumiți, deoarece aceștia au apreciat pozitiv produsele noastre. Suntem dispuşi chiar să modificăm anumite linii de producţie, având în vedere cerinţele partenerilor de afaceri, deoarece industria de mobilier se mişcă în funcţie de opţiunile cumpărătorilor şi noi ne mişcăm odată cu ei. Normal, avem şi o strategie de promovare a produselor noastre, a imaginii Losán. Preferăm contactul direct cu clienţii, om la om, suntem în legătură cu foarte mulţi fabricanţi de mobilă. Ne facem cunoscuţi şi prin participarea la târguri de specialitate interne şi internaţionale, dar efectele benefice ale participării la astfel de târguri pot fi contorizate doar pe parcursul mai multor ani”, este de părere Lucian Ștefan. Directorul general adjunct Losán România spune că unitatea din România este prezentă în topul companiilor de profil din Europa. “Atenta gestionare a fluxurilor de fabricaţie, utilizarea celor mai bune resurse materiale existente pe piaţă, investirea în utilaje performante şi analizarea amănunţită a cerinţelor de pe piaţă pe acest segment de activitate au fost câţiva dintre factorii care au poziţionat Losán România în topul firmelor de profil din Europa”, a adăugat Lucian Ștefan, directorul general adjunct Losán România.

Practici responsabile

Într-un domeniu precum industria pieselor de mobilier, certificările și modalitatea în care sunt identificate surse de lemn sunt la fel de importante precum calitatea produselor finale. “Deşeurile de lemn rezultate din procesul tehnologic, mai mari sau mai mici, inclusiv rumeguşul, sunt valorificate în întregime, până la ultimul gram, prin produsele secundare pe care le fabricăm. Am implementat un sistem care ne asigură în privința originii necontroversate a lemnului, respectiv că nu utilizăm lemn din surse controversate, cum ar fi: exploatări ilegale, zone cu grad ridicat de conservare, exploatarea esențelor amenințate, organisme modificate genetic, exploatări cu încălcarea drepturilor omului etc. În acest sens, suntem certificați FSC. Folosim un sistem de management al calității și mediului care a fost evaluat conform cu ISO 9001:2008 și ISO 14001:2004, precum și un sistem de management al sănătății și securității operaționale care a fost evaluat conform cu OHSAS 18001:2007”, ne-a declarat Lucian Ștefan, directorul general adjunct Losán România.

 

Citiți și despre:

  • CONPET scrie istoria petrolului în RomâniaCONPET scrie istoria petrolului în România Compania este unul dintre cei mai importanți jucători strategici din industria petrolului. La începutul anului curent, societatea CONPET a aniversat 23 de ani de la înființare, dar primul transport de țiței, […]
  • RAAL – jucător global pe piața sistemelor de răcireRAAL – jucător global pe piața sistemelor de răcire Compania estimează o creștere cu cel puțin 20%  pentru 2015. Vechea fabrică ÎNTREPRINDEREA DE UTILAJ TEHNOLOGIC Bistriţa a realizat primele schimbătoare de căldură, destinate sistemelor de climatizare pentru […]
  • Lödige Machine – tehnologie, în mișcareLödige Machine – tehnologie, în mișcare Cel mai bine vândut produs este în prezent elevatorul hidraulic de tip foarfecă. Membră a grupului Lödige Industries, Lödige Machine și-a început activitatea de producție cu piese de mici dimensiuni, […]
  • CRIOMEC – proiecte industriale pentru utilaje tehnologice și criogeniceCRIOMEC – proiecte industriale pentru utilaje tehnologice și criogenice Compania se extinde anul acesta cu două filiale noi, în Franța și Germania. Cu o istorie și o experiență de 21 de ani, CRIOMEC deține o bază materială, mașini și echipamente performante, care permit oferirea […]
  • Miele Tehnica – liderul inovaţiilor pentru electrocasniceMiele Tehnica – liderul inovaţiilor pentru electrocasnice Producția din Brașov este destinată produselor premium din portofoliul Grupului Miele. Miele Tehnica și-a început activitatea în țara noastră în urmă cu aproximativ șase ani, la Brașov. Cu grijă pentru mediu, […]