Loteria bonurilor fiscale: Verifică dacă ai câştigat

23.07.2018

Bonurile fiscale emise în data de 17 iunie 2018, cu o valoare de 977 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea de ieri, 22 iunie. Extragerea bonurilor fiscale câștigătoare emise între 1 și 30 iunie 2018 a fost programată duminică, 22 iulie 2018. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Selecția câștigătorilor este realizată în două etape. Duminică a fost organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii și valoarea bonurilor câștigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câștigătoare.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii precum și numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF. În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare.

Dacă în urma centralizării se constată depășirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători.

 

 

 

Citiți și despre: