Loteria bonurilor fiscale: Verificaţi dacă vă număraţi printre câştigători

19.10.2015

Loteria bonurilor fiscale. Bonurile fiscale emise în data de 16 septembrie, cu o valoare de 274 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de ieri, 18 octombrie.La extragerea de duminică au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1 – 30 septembrie 2015. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate maximum 100 de premii.

Conform Ministerului Finanţelor Publice, selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Ieri a fost organizată prima etapă de selecție care va consta în extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua și valoarea bonurilor câștigătoare. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerul Finanţelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al Companiei Naționale „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de o lună, iar posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.

 

 

Citiți și despre: