MADR: Este nevoie de compensaţii pentru fermierii afectaţi de secetă şi grindină

14.07.2015

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu, a participat ieri la reuniunea Consiliului Miniștrilor Agriculturii, la Bruxelles. Președinția luxemburgheză a înscris pe agendă două subiecte de mare interes. Este vorba de evoluţia situației pieţelor și proiectul de regulament cu privire la posibilitatea statelor membre de a restricționa sau de a interzice utilizarea produselor alimentare și furajelor modificate genetic pe teritoriul lor.

Intervenția României privind evoluția pieței a evidențiat trei importante sectoare pentru care se solicită sprijin comunitar: lapte, legume-fructe și carne porc. Reprezentantul MADR a subliniat necesitatea acordării de compensații pentru pierderile de venit, mai ales în situația operatorilor afectați indirect, care nu au fost sprijiniți nici în 2014 când s-a instituit embargoul.

În plus, fenomenele meteorologice extreme – secetă, grindină – din acest an, inclusiv din România, agravează şi mai mult situația în sectoarele respective.

De asemenea, redirecționarea fluxurilor comerciale către țări terțe pentru produsele supuse embargoului – prin introducerea restituirilor la export reprezintă o altă solicitare a țării noastre.

În sectorul laptelui, este necesară adoptarea unei măsuri urgente în baza prevederilor privind perturbarea pieței – demnitarul român solicitând finanțare comunitară compensatorie. Prețul de achiziție a înregistrat o scădere, afectând inclusiv crescătorii cu ferme de mărime medie.

Un alt produs important, pentru care România a solicitat adoptarea unor măsuri menite să permită echilibrarea cererii cu oferta, este sectorul zahăr. În situația actuală măsurile prevăzute de PAC nu sunt suficiente pentru a ajuta efectiv producătorii şi procesatorii, fiind necesară identificarea unor soluții legate de stocare privată, export în afara cotei și utilizarea taxei de producție (12 euro/tonă) pentru finanțarea acestui sector.

 

Citiți și despre: