MADR: Suntem un partener al fermierilor şi trebuie să acţionăm ca atare

01.05.2015

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a participat, alături de secretarul de stat George Turtoi şi conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), la videoconferinţa organizată cu reprezentanţii centrelor judeţene ale agenţiei, în vederea clarificării unor chestiuni legate de completarea şi depunerea cererilor unice de plată.

„Trebuie să facem eforturi pentru ca toată campania 2015 să se desfăşoare fără probleme. Suntem un partener al fermierilor şi trebuie să acţionăm ca atare”, le-a transmis ministrul Daniel Constantin reprezentanţilor APIA.

Ministrul Agriculturii le-a prezentat participanţilor principalele modificări incluse în ordinul privind completarea şi depunerea cererii unice de plată, care a fost transmis spre publicare în Monitorul Oficial şi a fost deja comunicat centrelor judeţene ale APIA. Astfel, în vederea implementării eficiente a Ordinului nr. 619/2015 şi simplificarea procedurilor, s-a decis, printre altele, că pentru anul 2015 se va cere adeverinţa folosind datele privind terenul agricol utilizat, înscrise în Registrul agricol 2014, dacă registrul 2015-2019 nu este disponibil.

De asemenea, pentru a demonstra că terenul este la dispoziţia fermierului, solicitanţii vor prezenta o serie de documente, după caz. Astfel, proprietarii vor depune o copie după titlul de proprietate, iar în cazul în care nu deţin acest document vor prezenta o adeverinţă, împreună cu o declaraţie pe propria răspundere şi un tabel centralizator, cu terenurile deţinute.

La rândul lor, arendaşii sau concesionarii vor depune o adeverinţă care să ateste utilizarea terenului şi tabelul centralizator. În cazul terenurilor utilizate sub alte forme (această categorie de teren fiind înscrisă la cap. III, rândul 08 „sub alte forme” din registrul agricol 2015 – 2019), se va depune o adeverinţă obţinută de la primărie, care poate fi eliberată şi în baza registrului aferent 2014, şi tabelul centralizator cuprinzând date din această adeverinţă.

Pentru identificarea fără echivoc a parcelelor utilizate, toţi solicitanţii prezintă tabelul centralizator prevăzut în Anexa 1, întocmit şi semnat de către fermier şi avizat de către primărie.

Totodată, Daniel Constantin le-a cerut reprezentanţilor APIA să semnaleze orice probleme de ordin administrativ care apar în teritoriu şi care ar putea conduce la întârzieri în derularea campaniei 2015, pentru ca acestea să fie soluţionate în timp util.

Citiți și despre: