Mâncarea tradițională, gătită în casă, redevine foarte apreciată de femei

11.09.2015

Femeile din ţara noastră percep masa ca fiind un simbol al bunăstării şi reflectă, în acelaşi timp, starea materială a oamenilor, conform unui studiu realizat de Exact Cercetare și Consultanță. Astfel, semnificația mesei pentru femei este una mai degrabă emoțională, dar și simbol al bunăstării, reflectând starea materială.

Conform studiului, pentru reprezentantele sexului feminin cu vârste cuprinse între 35 și 59 de ani, mâncarea tradițională, gătită în casă, este cea mai apreciată, pentru că este considerată naturală, sănătoasă şi, de asemenea, pentru că prețul este unul convenabil. În acelaşi timp când gătesc, femeile simt că își arată grija față de cei dragi, că îi recompensează sau le arăta afecțiunea.

„Femeile din România sunt niște gurmande, rolul mâncării fiind pentru ele acela de răsfăț al gustului. Pentru că le place să mănânce, dar și să gătească pentru cei dragi, ele își petrec ore bune în bucătărie, încercând să inoveze și să vină cu rețete noi și ușoare, nerenunțând, însă, la ideea de gust”, se precizează în raportul citat.

În plus, femeile apreciează ca fiind sănătoase fructele, legumele, lactatele, precum carnea slabă. Cu toate acestea, ele aleg să le consume mai ales atunci când se confruntă cu probleme de sănătate sau în situația curelor de slăbire. În restul situaţiilor, alimentele sănătoase sunt preferate ca ingrediente ale unor preparate care au „gust”.

Însă, din cauza lipsei timpului și responsabilităților în creştere, masa a devenit în ultima perioadă un element secundar în viața românilor: masa este luată pe fugă (conţinând preparate fast-food sau gustări reci), în drum spre serviciu, în fața calculatorului sau a televizorului sau chiar în picioare.

„Femeile din România își doresc însă să poată reveni la mesele regulate, la relaxarea oferită de petrecerea timpului împreună cei dragi, la pauza de prânz, la mâncarea gătită în casă”, se mai arată în studiu.

 

 

Citiți și despre: