Stiri: Finante

Programul IMM AGRI-FOOD 2022.

MDRAP: Mecanismele de finanţare a proiectelor locale vor fi îmbunătăţite

21.12.2015

Mecanismele de finanțare a proiectelor locale, prin programele Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) vor putea fi îmbunătățite, ca urmare a unei analize realizate de Banca Mondială pentru această instituţie.

Analiza arată necesitatea continuării unui program guvernamental de finanțare a proiectelor de infrastructură din România, așa cum este Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), sau unul similar. Programul vine în completarea fondurilor europene disponibile în următorii ani în acest sector.

Analiza Băncii Mondiale aduce și recomandări de îmbunătățire a modului de coordonare a investițiilor publice și de eficientizare a criteriilor de prioritizare utilizate în selectarea proiectelor.

„Dorim să finanțăm școli în acele sate care au cea mai mare nevoie de astfel de intervenții și să coordonăm lucrările de modernizare a drumurilor cu cele din subteran, pe care le presupun proiectele de canalizare și alimentare cu apă. Am îmbunătățit continuu Programul Național de Dezvoltare Locală, am revenit de mai multe ori asupra mecanismului de finanțare, ca urmare a analizelor proprii realizate la nivelul Ministerului Dezvoltării și am asigurat permanent transparența programului — prin publicarea listelor pe site. O analiză externă poate duce la mecanisme de prioritizare și coordonare mai bune”, a declarat secretarul de stat Sirma Caraman.

Analiza a fost realizată în cadrul proiectului „Coordonarea și selecția eficientă și transparentă a proiectelor de infrastructură finanțate din instrumente structurale și de la bugetul de stat pentru perioada 2014-2020”, implementat de MDRAP în perioada 2014-2015. Proiectul a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2007-2013. Valoarea totală eligibilă a acestuia este de 15 milioane lei, din care 12,82 milioane reprezintă finanțarea nerambursabilă din fonduri europene, iar diferența de 2,2 milioane, cofinanțarea eligibilă a beneficiarului.