MEDIST Group se mută în Novis Plaza

22.03.2018

Începând cu luna martie a anului în curs, cele trei companii care alcătuiesc MEDIST Group (Medist S.A, Medist Imaging și Medist Life Science) își vor desfășura activitatea într-un nou punct de lucru în Cluj-Napoca, în incinta clădirii de birouri clasa A Novis Plaza.

Noua locație oferă un spațiu generos de 180 mp, ideal pentru a asigura buna funcționare a activității grupului, reprezentată de distribuția de echipamente și reactivi destinate domeniului medical și cercetării.

“Ne bucură foarte mult faptul că Novis Plaza atrage companii importante pentru piața din România, precum MEDIST Group. Suntem convinși că angajații lor se vor bucura de noul sediu, de facilitățile puse la dispoziție, de designul și Ecosistemul Urban creat la Novis Plaz.”, declară Andrei Timofte, Administrator Unic Novis Plaza.

La ora actuală, în clădire își desfășoară activitatea companii precum Transilvania Construcții, Stadt Construct, Restaurantul Theta by Pralina, Opentrans, ENEX și EnergoESCO.

 

 

 

Citiți și despre: