MedLife estimează afaceri de peste 80 de milioane de euro, în 2014

12.06.2014

Furnizorul de servicii medicale private MedLife a anunţat că va încheia acest an cu o cifră de afaceri de peste 80 de milioane de euro și va ajunge la un număr de peste 3.000 de angajați. Compania estimează că va genera aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă, dat fiind că o parte a serviciilor sunt externalizate.

„În ultimii ani, datorită lipsei de predictibilitate privind reglementările sistemului medical din România, MedLife a ales ca strategie centrală dezvoltarea cu predilecție a serviciilor medicale adresate clienților privați, consolidându-și poziția pe această piață, și agregat în România, devenind entitatea medicală care deservește cei mai mulți pacienți pe teritoriul țării noastre”, a declarat Mihai Marcu, Președinte al Consiliului de Administrație MedLife. 

La nivelul înregii țării, compania deservește un număr de 5.000 de pacienți plătitori pe zi, degrevând astfel sistemul medical de stat la care acești pacienți ar fi apelat în lipsa serviciilor pe care le oferă compania.

Mihai Marcu a mai spus că MedLife  consider că Ministerul Sănătății și Casa Națională de Sănătate ar trebui să privească marii operatori medicali ca mari angajatori de cadre medicale calificate și mari contribuabili la bugetul statului, și nu în ultimul rând, ca parteneri cu care să poată construi un sistem agregat de sănătate mai performant.

Mari întârzieri și mari deficiențe în contractarea fondurilor de la CNAS

În ceea ce privește fondurile contractate prin intermediul Casei Naționale de Sănătate, MedLife își exprimă regretul pentru contractarea cu mari întârzieri și mai ales cu mari deficiențe, neținând seama de problemele concurențiale și distorsiunile pe care noul contract cadru privind asistenţa medicală le va aduce pe piața serviciilor medicale.

„Dacă în cazul pieței medicamentelor s-a decis în urmă cu mai mulți ani că fondurile din sistemul de stat trebuie să urmeze pacientul, lucrând în avantajul acestuia, în cazul serviciilor spitalicești s-a decis ca în continuare pacientul să nu aibă dreptul de a alege, ci să fie nevoit să se adreseze unităților medicale de stat sau private care dispun de fonduri de la CNAS. O nemulțumire exprimată frecvent de MedLife în ultimii ani a fost înăsprirea condițiilor cu care spitalele private pot contracta fonduri publice, și cu precădere, limitarea diferențiată a sumelor ce pot fi contractate de diferiți furnizori medicali privați”, a precizat Mihai Marcu.

Creşterea pieţei a încetinit în ultimul an la 10-12%

În ceea ce privește piața serviciilor medicale private, potrivit MedLife creșterea a încetinit în ultimul an la 10-12%, observându-se schimbări importante în ierarhia celor mai mari jucători de pe această piaţă. Aceste schimbări vor influența și dinamica pieței în perioada următoare. „Probabil cel mai mare impact în dinamica pieței îl va avea schimbarea locului doi, reluat de Medicover după câțiva ani, care a profitat de pe urma stagnării Regina Maria. În al doilea rând, piața este marcată de o modificare importantă, prin urcarea puternică a firmei Sanador din ultimii doi ani, care probabil va intra în luptă cu Regina Maria și Medicover în anii care urmează”, a mai spus Mihai Marcu.

Citiți și despre: