Meet the WOMAN!: Raluca Milin, invitatul special al ediţiei din 18 noiembrie

12.11.2015

Raluca Milin, Managing Partner SENSIO, este invitatul special al ediţiei din 18 noiembrie a evenimentului Meet the WOMAN!. Tema acestei ediţii va fi „Energia startup-ului: despre managementul resurselor personale, echilibru şi propria descoperire”.

Evenimentul este organizat de Femei în Afaceri în Bucureşti, miercuri, 18 noiembrie 2015, ora 19:00, în cadrul Ernst & Young Bucharest Tower Center.

Meet the WOMAN! este un eveniment de business networking care se adresează atât antreprenoarelor, cât şi femeilor care lucrează în companii şi sunt specialiste într-un domeniu de activitate.

„Primii ani de viaţă ai unei afaceri sunt cruciali, iar modul în care ne gestionăm timpul şi acţiunile în această perioadă pot influenţa decisiv rezultatele pe care le avem, dezvoltarea afacerii, dar şi viaţa noastră personală. Împreună cu Raluca Milin vom descoperi cum putem să ne direcţionăm cel mai bine energia de început către acţiuni care să facă diferenţa, fără să ne risipim resursele personale de timp, optimism sau creativitate, cum putem găsi un echilibru între viaţa de familie şi antreprenoriat, dar şi să ne auto-descoperim”, a declarat Alice Botnarenco, fondatoare şi preşedinte Femei în Afaceri.

Raluca Milin a făcut schimbarea decisivă din mediul corporate în cel antreprenorial în urmă cu şase ani, după ce lucrase timp de 13 ani în două mari corporaţii din România, în domeniul telecom, Connex şi UPC. În anul 2009, ea a pus bazele propriei sale companii, Sensio, o afacere de consultanţă şi import mobilier pentru HoReCa. Din portofoliul companiei fac parte Hotel Epoque, Hotel Hilton – Bucureşti, Restaurant LOFT, Restaurant Embassy, Restaurant La Bonne Bouche, Hotel Ramada – Oradea, Cafeneaua Musetti Cocor – Bucureşti, Food Court – Vaslui şi mulţi alţii.

Noua serie de evenimente Meet the WOMAN! îl va avea prezent şi pe Paul Renaud, Executive Coach şi autor al cărţii „A Networking Book”, ce va prezenta cele mai bune tehnici de networking şi beneficiile conectării cu alte persoane.

Accesul la eveniment

Taxa de participare este de 90 de lei (nu se percepe TVA / coffee break inclus).
Accesul la eveniment se face doar cu rezervare şi confirmarea înscrierii. Membrele Femei în Afaceri beneficiază de 25% discount din costul taxei de participare.
Taxa de participare pentru membre este de 67,5 de lei (nu se percepe TVA / coffee break inclus).

Înscrierile se fac la: membership@femei-in-afaceri.ro, iar detalii suplimentare se obţin la: 0762 677 111.

Desfăşurătorul evenimentului:

18:30 – Înregistrarea participantelor & coffee
19:00 – Începutul evenimentului
19:15 – Tehnici de networking cu Paul Renaud
19:25 – Prezentarea fiecarei participante şi a businessului/jobului pe care îl are
20:20 – Susţinerea temei de către speakerul evenimentului
20:35 – Q&A
20:55 – Tombolă cu premii oferite de parteneri
21:00 – Business Networking

 

 

Citiți și despre: