Metrorex – calitate la timpul prezent

01.04.2016

Compania se extinde și are în desfăşurare proiecte pentru magistralele 4, 5 şi 6. Metroul este unul dintre operatorii de bază ai reţelei de transport public din Municipiul Bucureşti, care de-a lungul istoriei sale a transportat peste 5 miliarde de călători, Bucureştiul fiind printre primele 60 de oraşe ale lumii care au introdus transportul subteran.

În prezent nu se mai poate discuta de rezolvarea problemelor de trafic într-un oraş cu peste 2 milioane de locuitori, fără a lua în calcul reţeaua de transport cu metroul.

Cele patru magistrale existente asigură transportul zilnic a peste 600.000 de călători, aproape în toate zonele oraşului. Metroul oferă un transport rapid, comod şi economic, îşi menţine cota de piaţă deţinută, numărul călătorilor transportaţi cu metroul reprezentând aproximativ 20% din numărul total al celor ce utilizează mijloacele de transport în comun, în timp ce lungimea reţelei de metrou reprezintă circa 4 % din totalul reţelei de transport public a Municipiului Bucureşti.

În ierarhia ţărilor europene, metroul românesc se plasează în prima jumătate, cu o certă tendinţă de urcare în clasament.

Evoluţia companiei

Compania are un potenţial extraordinar, ţinând seama de proiectele de mare anvergură pe care le gestionează. Este, de asemenea, într-un proces continuu de modernizare şi dezvoltare, de adaptare la solicitările pieţei, venind permanent în întâmpinarea tendinţelor de schimbare ale acesteia. Una dintre prioritățile Metrorex este creșterea gradului de satisfacție a clienților prin modernizarea, dezvoltarea și eficientizarea reţelei de transport cu metroul.

Metrorex are în derulare în 2016 investiții în valoare de 1,403 miliarde lei. Astfel, este în lucru extinderea Magistralei 5 de la Eroilor la Drumul Taberei, la Râul Doamnei și stația și Depoul Valea Ialomiței.

„Este un proiect de 3,1 miliarde de lei. Va avea 10 stații și circa 6,8 kilometri lungime. Anul acesta, avem prevăzuți în buget 780 de milioane de lei pentru acest proiect. Ne-ar mai trebui aproape încă pe atât, ca să ne îndeplinim obiectivul pe care îl avem pentru acest an, respectiv să trecem de la un stadiu fizic de circa 67% la circa 90%, astfel încât să putem, la finele trimestrului I din 2017, să îl punem în funcțiune cu călători”, spune directorul general, inginer Marin Aldea.

Un alt proiect important este extinderea Magistralei 4, de la Gara de Nord la Lac Străulești, cu cele două stații: Laminorului și Lac Străulești, dar și un depou, un terminal multimodal și un Park&Ride. Proiectul este de circa 250 de milioane de euro, iar compania are în buget 270 de milioane de lei pentru anul acesta, sumă cu care va pune în funcțiune cele două stații.

„De asemenea, vom realiza cel de-al doilea acces de la staţia de metrou Tineretului. În total, în stațiile de metrou există 93 de lifturi. Această investiţie va fi terminată până la finalul acestui an. Avem în vedere îmbunătățirea și modernizarea instalațiilor de metrou. În acest sens, avem în derulare un proiect de modernizare și înlocuire a tuturor sistemelor de ventilație pe șase stații și inter-stații, de la Petrache Poenaru până la Timpuri Noi. Proiectul este de circa 36 de milioane de lei și pentru anul acesta avem în buget aproximativ 20 de milioane de lei. Ne sunt suficienți banii pentru a finaliza acest proiect”, adaugă conducerea companiei.

Însă la fel de important este și proiectul de modernizare a sistemului de control acces la 41 de stații de metrou, dar și investiția pentru modernizarea instalațiilor din metrou.  În acest scop, s-au achiziționat 8 trenuri noi de metrou, dintre care două sunt deja puse în funcțiune.

Proiectul Magistrala 6

Acest proiect a fost cuprins în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, o strategie de dezvoltare pe termen mediu și lung a sistemului de transport în București și județul Ilfov. În acest plan, care are o valoare de circa 6,8 miliarde Euro, proiectele Metrorex însumează 3,5 miliarde Euro.

Prin urmare, mai mult de jumătate sunt proiectele Metrorex, iar linia 6 de metrou, spre Otopeni, se regăsește în acest Plan de Mobilitate Urbană Durabilă.

„Ne vom lupta ca în acest an să identificăm și să obținem surse de finanțare din fonduri europene nerambursabile. În acest sens, documentația tehnică a fost avizată în Consiliile Tehnico – Economice ale Metrorex și Ministerului Transporturilor și un pas important va fi promovarea unei Hotărâri de Guvern care să aprobe indicatorii tehnico-economici. Pentru identificarea soluțiilor de finanțare, vom propune un alt act normativ de aprobare a Strategiei de dezvoltare a metroului, care ar sta la baza cererii de finanțare de la Comisia Europeană. Astfel, am putea demara lucrările privind consultanța în exproprieri, lucrări de structură”, spune directorul general al Metrorex.

Japonezii sunt interesați în realizarea acestei linii pentru că Metrorex are un acord de împrumut de la Guvernul Japoniei, prin Agenţia Japoneză pentru Cooperare Internaţională (JICA), în valoare de aproximativ 320 de milioane de euro. Astfel, Ambasadorul Japoniei a fost, de curând, în vizită la companie și s-au discutat problemele referitoare la acest proiect.

“În concluzie, aș dori să subliniez că acest proiect este prioritar nu doar pentru Metrorex și Ministerul Transporturilor, care ne sprijină în toate acțiunile și demersurile întreprinse, dar și pentru Ministerul Fondurilor Europene, în contextul necesității absorbției fondurilor europene”, a spus Marin Aldea.

Planificarea investiţiilor

Dacă ne referim la investiţii de viitor, Metrorex se concentrează asupra tronsonului Eroilor-Pantelimon, care cuprinde două secţiuni, Eroilor – Iancului şi Iancului – Pantelimon.

„Avem în buget circa 24 de milioane de lei pe care le vom utiliza pentru etapa de proiectare. Valoarea investiţiei aferente primei etape este de circa 3,3 miliarde lei şi cuprinde o lungime de 4,5 km şi cinci staţii”, a declarat Marin Aldea.

De la Eroilor până la Piaţa Iancului sunt prevăzute staţii la Cişmigiu, Universitate 2, Rosetti, Iancului. Pentru aceste investiţii, conducerea speră că vor obţine bani tot din fonduri europene. Se estimează că tronsonul de la Eroilor la Iancului va fi gata până în 2023, iar cel de la Iancului la Pantelimon ar urma să fie construit între 2023 şi 2030.

În concluzie, pe termen scurt şi mediu, eforturile sunt orientate către finalizarea la termenele programate a obiectivelor aflate deja în execuţie.

Asigurarea finanţării investiţiilor s-a realizat cu sprijinul Guvernului României şi al Ministerului Transporturilor, care au alocat importante sume de bani pentru modernizarea şi dezvoltarea reţelei de transport cu metroul.

Pe termen lung, strategia Metrorex va fi adaptată pentru armonizarea transportului public în Bucureşti, în concordanţă cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru Bucureşti şi Ilfov şi, în consecinţă, peste zece ani, în funcţie de finanţarea disponibilă, configuraţia metroului va fi cea stabilită în acest plan.

Compania susține responsabilitatea socială

Datorită importanței pe care a căpătat-o mass-media, compania acordă o mare atenție comunicării publice. „Realizăm permanent comunicarea publică privind proiectele viitoarelor linii de metrou, informări privind atribuirea contractelor de achiziţii publice, diferite aspecte ale îmbunătăţirii serviciilor de transport cu metroul, evenimente, acţiuni desfăşurate în spaţiile Metrorex şi alte aspecte de interes pentru călători”, declară  Evelyne Croitoru, șeful Departamentului de Comunicare Metrorex.

Compania derulează activități specifice responsabilității sociale, printre care proiecte destinate tinerilor – în parteneriat cu diferite instituții de învățământ superior – evenimente și proiecte culturale și educaționale, cum ar fi: evenimente tematice, expoziții, flash-mob-uri. Dintre toate aceste evenimente, care au inclus și mass-media, putem aminti noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2015, când 29 de jurnaliști au vizitat tunelurile metroului și au realizat reportaje despre activitățile de noapte ale salariaților care verifică, fac reparații și curăță șinele și stațiile de metrou.

Însă cele mai recente sunt: concertul susținut de Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaților” din data de 24 ianuarie, organizat cu ocazia Micii Uniri, din stația Piața Unirii 1, dar și „Călătoria Scrisorilor în Metrou”, când 700 de „scrisori călătoare” care cuprindeau gânduri bune și mesaje pozitive au fost oferite pe magistralele de metrou Berceni – Pipera și Preciziei – Anghel Saligny.

Cifre şi Estimări

Rezultatele exercițiilor financiare au fost pozitive în ultimii doi ani (2014 și 2015), în sensul că Metrorex a încheiat anul pe zero, fără pierderi. Potrivit Hotărârii de înființare 482/1999, compania primește subvenții de la bugetul de stat ca diferență între cheltuielile totale și veniturile proprii. Deci, niciodată metroul bucureștean nu poate să aibă profit, în condițiile acestui act normativ. Iar dacă se întâmplă acest lucru, cum a fost cazul anului precedent în care compania a înregistrat o cifră de afaceri care s-a situat în jurul valorii de 536.578,07 mii lei, diferența va fi înapoiată bugetului de stat.

În 2016, bugetul total alocat este de circa 2,2 miliarde de lei, un buget foarte mare pentru o companie de stat. Acest buget este structurat pe două capitole mari aferente activității de exploatare și activității de investiții.

„Pentru activitatea de exploatare avem în acest an circa 775 milioane de lei prevăzuți în proiectul de buget, din care aproape 360 de milioane de lei reprezintă subvenții de la bugetul de stat. Tot în acest buget avem capitolul de investiții, care este destul de consistent, în sumă de circa 1,4 miliarde de lei, din care 82%, adică 1,150 miliarde lei reprezintă fonduri externe nerambursabile, europene”, spune directorul general, inginer Marin Aldea.

Aprecierea călătorilor pentru serviciile oferite de Metrorex se regăseşte în primul rând în creşterea constantă a fluxului de călători. Astfel, anul acesta 174,6 milioane au ales călătoria cu metroul, față de 173,2 milioane anul trecut.

Pentru 2016, conducerea şi-a propus o țintă ambițioasă: 176,5 milioane, deci cam cu două milioane mai mulți călători.

 

Citiți și despre:

  • Wim Bosman – servicii logistice completeWim Bosman – servicii logistice complete Planurile companiei presupun creșterea capacităților de depozitare cu 25%, până la 20.000 de metri pătrați. Înființată în anul 1992, Wim Bosman este o companie mixtă româno–olandeză. La început, compania s-a […]
  • Kuehne + Nagel oferă o gamă largă de servicii logisticeKuehne + Nagel oferă o gamă largă de servicii logistice Compania investește în resursele umane pentru a-și consolida poziția de lider. Una dintre primele companii care au intrat pe piața din România după schimbările politice care au avut loc în Europa de Est, […]
  • Lactatele Olympus, calitate înainte de toateLactatele Olympus, calitate înainte de toate Pentru anul 2016 conducerea companiei se așteaptă la o creștere de 15% a vânzărilor. Compania Olympus, deja consacrată pe piața lactatelor din România, a reușit de-a lungul timpului să se menţină în […]
  • Cotnari, vinuri „made in Romania”Cotnari, vinuri „made in Romania” Vinul de aur al României, premiat la nivel internațional. Tradiția viticulturii și vinificației are o vechime de peste 2500 de ani pe teritoriul României, conform descoperirilor […]
  • Complexul Apicol Veceslav Harnaj, tradiție de înaltă calitateComplexul Apicol Veceslav Harnaj, tradiție de înaltă calitate Mierea și produsele apicole ale companiei sunt apreciate pe plan internațional. Cu o istorie de peste 50 de ani, Complex Apicol Veceslav Harnaj reprezintă un omagiu adus celui mai important apicultor român în […]