Metroul bucureştean, accesibil şi pentru nevăzători cu ajutorul aplicaţiei Tandem Acces

04.08.2017

Persoanele nevăzătoare din Capitală se pot deplasa mai ușor cu metroul, datorită Tandem Acces, aplicaţie finanțată de Fundația Orange în cadrul programului „Lumea prin Culoare și Sunet” și implementată de Asociația Tandem în parteneriat cu Metrorex.

Aplicația pentru metrou a fost concepută de Florin Georgescu, președintele Asociației Tandem, el însuși nevăzător, pentru a ajuta persoanele cu deficiențe de vedere să călătorească cu metroul fără ajutorul unui însoțitor și fără a depinde de cei din jur.

„Asociația Tandem pune la dispoziție primul instrument de mobilitate urbană destinat persoanelor cu deficiențe de vedere. Consider că problema accesibilizării urbane pentru persoanele cu dizabilități nu este încheiată, ci abia începe. De multe ori ca nevăzător am evitat să călătoresc cu metroul datorită faptului că nu cunosc topografia tuturor stațiilor. Sper ca alte persoane aflate în situația mea, să profite de Tandem Acces și să depășească temerile și obstacolele pe care eu le-am întâmpinat în trecut”, a declarat Florin Georgescu, președintele Asociației Tandem.

Prin implementarea acestui proiect, Bucureştiul devine prima capitală europeană care deține un sistem de accesibilizare a transportului cu metroul bazat pe tehnologia Bluetooth. Această tehnologie conferă continuitate comunicării aplicației cu telefonul mobil indiferent dacă există semnal telefonic sau localizare GPS în subteran.

„Tandem Acces poate servi ca un model bun de urmat pentru alte inițiative care-și propun să transforme orașele clasice din România în orașe inteligente (Smart City) – mai responsabile și mai accesibile pentru toți oamenii inclusiv pentru cei cu deficiențe. În cei 5 ani de la înființarea fondului de finanțare „Lumea prin Culoare și Sunet” care se ridică la peste 2 milioane de euro am reușit să oferim soluții pentru multe din problemele persoanelor cu deficiențe de văz și auz din România”, a declarat Amalia Fodor, director executiv Fundația Orange.

Valoarea proiectului se ridică la 262.000 lei, din care finanţarea Fundaţiei Orange ajunge la suma de 222.000 lei, în cadrul programului „Lumea prin Culoare şi Sunet”, ce oferă fonduri pentru proiecte care vizează integrarea persoanele cu deficienţe de vedere sau de auz.

 

 

Citiți și despre: