MFE lansează „Lună de foc” pentru autoritățile de management

22.05.2015

Toate autoritățile de management din subordinea Ministerului Fondurilor Europene (MFE) și-au planificat întâlniri zilnice cu beneficiarii în intervalul 25 mai – 1 iulie, la solicitarea ministrului Marius Nica.

“Vreau ca AM-urile din cadrul MFE să acorde o atenție deosebită pe tot parcursul unui an dar, cu precădere, în această perioadă, întâlnirilor cu beneficiarii. La începutul lui iulie trebuie să avem o radiografie clară a fiecărui domeniu în parte, pentru că îmi doresc să venim în continuare în sprijinul beneficiarilor, să optimizăm astfel procedurile referitoare la evaluare, selecţie, contractare, implementare, monitorizare și plată a proiectelor, să corectăm lucrurile acolo unde este cazul. Toată luna iunie va fi destinată dialogului cu beneficiarul, atât pentru proiectele din exercițiul financiar actual, 2007 – 2013, cât și pentru următorul, 2014 – 2020”, a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Răspunsul beneficiarilor este foarte important, iar aspectele care vor fi menționate în cadrul întâlnirilor din această perioadă vor fi luate în considerare pentru îmbunătăţirea proceselor gestionate de către Organismele Intermediare şi de către Autoritatea de Management aferente Programului.

“Trebuie să conștientizăm cu toții, oricât de solicitant ar fi, că anul 2015 este unul foarte important pentru România. Am stabilit la ultima întrevedere cu doamna Comisar Corina Crețu că autoritățile române trebuie să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca Programul Operațional Infrastructură Mare să fie aprobat la Bruxelles în luna iunie. În cadrul aceleiași luni, dorim să transmitem Comisiei și lista proiectelor aferente perioadei 2007 – 2013 pe care dorim să le fazăm. Este important ca atât noi, cât și beneficiarii, să înțelegem că munca depusă în toată această perioadă, pentru creșterea nivelului absorbției pe actualul cadru financiar, va avea rezultate pozitive dacă lucrăm intens acum iar aceste rezultate se vor putea observa în a doua parte a anului 2015. Totodată, fiecare beneficiar trebuie să simtă că în cadrul MFE găsește o ușă deschisă atunci când are nevoie de lămuriri, de la parteneri onești, eficienți și cât se poate de cooperanț. Dacă reușim să facem echipă, vom avea rezultatele pe care ni le dorim și noi, și dânșii”, a mai spus Marius Nica.

Ministrul Fondurilor Europene a mai solicitat fiecărei autorități de management în parte ca, la fiecare final de săptămână, să se transmită către MFE o concluzie a discuțiilor dar și un set cu principalele probleme de soluționat în urma întâlnirilor cu beneficiarii.

 

 

Citiți și despre: