Miele Tehnica, în pas cu evoluția digitală

01.10.2017

Conceptul de sustenabilitate este respectat în toate activitățile desfășurate de companie. Miele Tehnica și-a câștigat poziția de lider mondial în producția de aparatură electrocasnică de calitate premium printr-o evoluție constantă a investițiilor, urmate de perioade de consolidare, ultimii doi ani nefăcând excepție de la regulă, compania păstrând același trend. În plus, odată cu creșterea numărului de comenzi a crescut și numărul de angajați, ceea ce necesită o nouă structură organizatorică, o structură pregătită să facă față proiectelor viitoare.

„Aș putea spune ca în Miele Tehnica, pe lângă creșterea cifrei de afaceri, care a ajuns la circa 57,0 Milioane EUR în anul financiar 2016/2017, ne-am axat pe dezvoltarea personalului și pe crearea unei culturi organizaționale constructive, axate pe încredere și pe dorința de a te perfecționa continuu”, a declarat Hartmut Hohaus, directorul general al Miele Tehnica.

Produse adaptate lumii digitale

În ultimul timp, întrucât tehnologia face parte din viața cotidiană a oamenilor, produsele Miele evoluează odată cu aparatele dedicate clienților finali. Astfel, compania creează produse care să răspundă cât mai bine nevoilor clienților, să fie fiabile și ușor de utilizat și să se încadreze tot mai mult în lumea digitală în care ne aflăm.

Drept urmare, prin intermediul unui smartphone, se pot accesa tot mai multe aparate dezvoltate de Miele, de la mașina de spălat rufe, la cuptorul ce va pregăti mâncarea până ajungem acasă și până la hotele ce comunică cu plitele de gătit, știu când să pornească, cât și cum să funcționeze astfel încât clientul să poată beneficia de o experiență de gătit deosebită.

Cea mai recentă inovație revoluționară a companiei Miele Tehnica este cuptorul cu inducție, care se adaptează fiecărui ingredient în parte

Cea mai recentă inovație revoluționară a companiei Miele Tehnica este cuptorul cu inducție, care se adaptează fiecărui ingredient în parte și poate pregăti deodată, cu o precizie uimitoare, atât peștele, cât și cartofii sau broccoli introduse simultan în cuptor.

„Divizia de software din fabrica noastră susține această evoluție constantă. În ultimul timp, trendul comun în lumea electrocasnicelor este acela de a extinde funcțiile acestora. Miele este un lider în inovație pe piață, atât în ceea ce privește caracteristicile produselor (așa cum este nou-lansatul cuptor în dialog) cât și contribuția Miele  în creștere în Smart Home World. La Miele Tehnica, noi contribuim la efortul global de dezvoltare software cu obiectivul de a livra servicii și funcționalități pentru toate categoriile de produse”, susține Hartmut Hohaus.

Spre exemplu, multe din aparatele Miele oferă setări de start programabil în avans sau opțiunea de a salva setările favorite în memoria aparatului pentru un acces ulterior ușor. Astfel că software-ul este fundamental implicat în asigurarea unei experiențe de utilizator de înaltă calitate, lucru ce solicită o arhitectură software eficientizată pentru reutilizare, pentru a oferi utilizatorului același sentiment de familiaritate în toate categoriile de produse Miele.

„Noi, în cadrul diviziei de dezvoltare software, suntem implicați în acest efort, contribuind la o gamă largă de aparate electrocasnice bazate pe o varietate de platforme hardware”, a completat directorul general al companiei.

Miele – brand de încredere

Ca urmare a evoluției constante, echipa Miele Tehnica este formată din peste 300 de angajați, însă numărul este în continuă creștere, iar instruirea și dezvoltarea personalului se fac în cadrul companiei, pe criterii de competență clar definite și evaluate.

În funcție de diferențele dintre aceste criterii și cerințele companiei, se stabilesc nevoile de dezvoltare ale fiecărui angajat în parte și sunt definite programe individuale de dezvoltare. În plus, Miele încearcă să-i implice pe angajați, indiferent de ierarhie, în diferite programe, începând de la cele tehnice și până la cele de cultura organizațională, protecția mediului  activități sociale.

„Sloganul nostru este „Immer besser”. „Mereu mai bine” este motto-ul care ne-a călăuzit de-a lungul timpului și care este adânc înrădăcinat în ADN-ul nostru. Această dorință a noastră de a fi mai buni în fiecare zi a dus la atingerea acestui statut pe care dorim să-l consolidăm cu fiecare zi”, susține directorul general al Miele Tehnica.

Călăuzindu-se după motto-ul „Mereu mai bine”, Miele se află permanent în topurile internaționale și naționale

Și cum greu nu este să ajungi în vârf, ci mai greu este să te menții, cel mai important este că brandul Miele este perceput ca brand de încredere atât de clienții companiei, cât și de forurile competente.

În plus, Miele se regăsește anual în top 10 la categoriile „best brands”, „most trusted brands”, „superbrands”, iar Monitorul de clienți (Cutomer Monitor) din Germania a acordat companiei în repetate rânduri locul I pentru cel mai bun serviciu clienți.

Totodată, Miele se mândrește cu multe premii pentru design: „red dot” Universal design consumer Award sau iF design, pentru aparatele votate ca fiind cele mai frumoase. La nivel național, Miele Tehnica primește anual diplome de excelență în afaceri atât în faza județeană, cât și cea națională, de la Camera de Comerț și Industrie Brașov și București.

Investiții în creșterea capacității de producție

Valoarea totală a investițiilor efectuate de Miele Tehnica în anul financiar 2016-2017 se ridică la peste 2,5 milioane de euro, iar valoarea investițiilor bugetate pentru anul financiar 2017-2018 este în jur de 3 milioane de euro. Însă, în funcție de strategiile emergente, compania este gata să se adapteze la cerințele ce vor apărea pe viitor.

Cele mai recente investiții ale Miele Tehnica au crescut capacitatea de producție cu aproximativ 22%, compania lărgind unitatea de producție cu încă o linie de lipire în val a componentelor inserate, o altă linie automatizată SMT (surface mounted technology = tehnologia de aplicare componente pe suprafața plăcilor) și alte trei module THT în plus (Through hole technology = tehnologia inserării componentelor cu terminale prin plăci).

Cele mai recente investiții efectuate de Miele Tehnica au vizat creșterea capacității de producție, pentru viitor având în plan extinderea halei de producție, în funcție de necesități

Aceste ultime investiții au acoperit toată suprafața disponibilă a halei, iar investițiile viitoare vor avea în vizor extinderea halei de producție și a spațiului de depozitare, în funcție de necesități.

Sustenabilitatea, preocupare pentru viitor

La nivel global, Miele pune un mare accent pe ideea de sustenabilitate, acest concept fiind prezent în toate activitățile desfășurate de companie.

„Ne dorim să lăsăm copiilor noștri o lume frumoasă, curată, în care resursele sunt folosite cu responsabilitate, în care respectul față de oameni este de la sine înțeles. De aceea, cuvântul „sustenabil” se regăsește în toate activitățile noastre. De la grija pentru un mediu cât mai curat, la resursele energetice al căror consum dorim să-l reducem și pentru care suntem dispuși să investim pentru a găsi soluții alternative cât mai eficiente din punct de vedere energetic. Iar la nivel de angajați, ne dorim ca Miele să devina un model în ceea ce privește echilibrul dintre viața profesională și familie”, ne-a mai spus Hartmut Hohaus, directorul general al Miele Tehnica.

 

 

Citiți și despre: