Mii de ceasuri inteligente pentru copii, vândute în România

08.01.2018

Compania Teracomm a anunţat că produsele smart-watch pentru copii MyKi Touch și MyKi Watch au fost cumpărate de mii de părinți din ţara noastră, pe parcursul anului trecut. Ceasurile inteligente, care aduc o comunicare mai facilă și un plus de siguranță copiilor și părinților din România, au fost cel mai bine primite de părinții și copiii din București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Timișoara și Zalău.

“Primul an de prezență pe piața românească a MyKi Watch, achiziționat de mii de părinți în întreaga țară, ne-a încurajat, la finele anului trecut, să lansăm și un produs nou, MyKi Touch, dezvoltat pe parcursul ultimilor doi ani pe baza feedback-ului onest al părinților și al copiilor. Noul dispozitiv aduce mai multă siguranță familiilor și permite atât apeluri de la și către părinți, cât și convorbiri între copiii care poartă noul ceas. Ne așteptăm ca MyKi Touch să depășească, în primul an, volumul de vânzări generat de versiunea anterioară, MyKi Watch, atât datorită unei mai mari deschideri a părinților și a copiilor față de utilitatea demonstrată a produsului, cât și pe baza extinderii canalelor noastre de distribuție”, declară Irina Zamfir, Managing Director, Teracomm, companie parte din Allterco Holding.

Reprezentanții companiei estimează, pentru anul în curs, o creștere de două cifre a valorii vânzărilor de produse MyKi, în comparație cu anul trecut.

Pe parcursul lui 2017, produsele MyKi au înregistrat două vârfuri în calendarul vânzărilor: august, înaintea startului anului școlar, și decembrie, lună de vârf la nivel de consum și achiziții, pe plan local.

Ceasul inteligent, dezvoltat de compania IoT Allterco Robotics, face parte din gama de ceasuri MyKi folosite în prezent de peste 130.000 de copii din 63 de țări.

 

 

 

Citiți și despre: