Ministerul de Finanţe, anunţ important despre Legea salarizării

19.10.2017

În legătură cu afirmațiile liderilor de sindicat prezenți la negocierile de la Guvernul României de ieri, 18 octombrie, conform cărora ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, ar fi declarat că „fără mutarea contribuțiilor nu sunt bani pentru legea salarizării”, Ministerul Finanțelor Publice precizează că acest lucru nu este adevărat, se arată într-un comunicat de presă al MFP.

Aşadar, potrivit sursei citate, Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, nu a făcut declarația mai sus menționată.

„Precizăm că atât mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat, cât și Legea salarizării, reprezintă un ansamblu de măsuri care fac parte din Programul de guvernare, asumat de întreaga echipă guvernamentală. Totodată, așa cum au precizat și cu alte ocazii reprezentanții coaliției de guvernare, legea salarizării urmează a fi pusă în aplicare împreună cu implementarea transferului de contribuții de la angajator la angajat, ceea ce va fi în beneficiul salariaților”, a afirmat Ionuţ Mişa.

De asemenea, acesta a spus că există sumele necesare alocate legii salarizării, impactul bugetar putând fi suportat din banii prognozați, în acest moment, proiectul de buget pentru anul 2018 aflându-se în curs de elaborare.

 

 

Citiți și despre: