Ministerul de Finanţe plafonează preţul de vânzare al gazelor naturale

20.07.2018

Ministerul de Finanţe a lansat în dezbatere un proiect Hotărâre privind stabilirea preţului maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă. Astfel, pentru asigurarea unui mediu concurențial corect pentru sectorul de gaze naturale din Romania și stoparea creșterii necontrolate a prețurilor gazelor naturale din producția internă, reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Energiei s-au întâlnit, la sediul MFP, pentru a analiza posibilitatea instituirii unor forme de control al prețurilor gazelor naturale practicate de către producătorii interni, până la data 30.06.2021.

„Pentru eliminarea efectelor negative asupra consumatorilor casnici, având în vedere că după 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet prețul de vânzare al gazelor naturale, iar tendința de creștere a fost continuă și constantă, aceasta fiind în prezent 29,5%, în timp ce pentru luna martie 2019 se estimează o creștere de 33,75%, se impune adoptarea unui act normativ care să plafoneze prețul gazelor naturale”, conform MFP.

Potrivit sursei citate, actul normativ are impact pozitiv prin stoparea creşterii necontrolate a preţurilor gazelor naturale din producţia internă, generată de poziţia dominantă a doi mari producători care au cotă de piaţa dominantă, fiecare de peste 46% şi împreună de 95%.

 

 

 

Citiți și despre: