Ministerul Finanţelor a ales membrii Consiliului de Administrație al CEC Bank

18.10.2016

Ministerul Finanțelor Publice a semnat cu firma SC TRANSEARCH INTERNATIONAL contractul pentru selecția celor nouă membri ai Consiliului de Administrație al CEC Bank. Scopul este acela de a eficientiza, dezvolta și valorifica potențialul acestei instituții din subordinea Ministerului Finanțelor Publice.

Procesul de recrutare și selecție a avut la bază respectarea prevederilor Legii nr.111/2016 legată de guvernanța corporativă a întreprinderilor publice iar criteriul de atribuire în baza căruia s-a încheiat contractul de servicii a fost cel mai bun raport calitate – preț.

”Implementarea principiilor de guvernanță corporativă în întreprinderile de stat este una din prioritățile mandatului meu. Cred că este nevoie de o schimbare care să ducă la dezvoltarea, la creșterea profitabilității acestor companii. În cadrul Ministerului Finanțelor, am ales să începem procedurile pentru selecția conducerii CEC datorită importanței pe care o are această instituție în sistemul bancar. E doar startul, procesul va continua și pentru restul companiilor din subordinea ministerului”, anunță ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

Contractul atribuit firmei SC TRANSEARCH INTERNATIONAL SRL a obținut în total 100 puncte și are o valoare de 80.100 de lei fără TVA.

 

 

Citiți și despre: