Ministrul Agriculturii s-a întâlnit cu fermierii din Suceava

15.07.2016

Ministrul Achim Irimescu a luat parte, miercuri, 13 iulie, la o reuniune de lucru cu fermierii din Suceava, la invitația președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. Principala și cea mai importantă temă discutată în cadrul reuniunii a fost problema subvențiilor. Ministrul a explicat că, în prezent, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură se află în plin proces de efectuare a plăților, aceasta fiind una dintre prioritățile sale, iar banii trebuie să ajungă la beneficiari într-un timp cât mai scurt.

Întârzierea plății subvențiilor se datorează adoptării tardive a legislației necesare în 2015, depunerea cererilor începând la jumătatea lunii aprilie, respectiv cu o lună jumătate întârziere. O altă cauză a întârzierilor a constat în contractarea modulului de plăți la sfârșitul lunii iulie 2015, acțiune care trebuia realizată cu un an înaintea demarării plăților în avans.

„Fiind vorba de aplicarea unor scheme de plăți noi și de o complexitate crescută comparativ cu cele din Politica Agricolă Comună trecută, majoritatea statelor Uniunii Europene au întâmpinat probleme în implementarea lor. România s-a alăturat celorlalte state ale Uniunii Europene, solicitând prelungirea termenului de plată a subvențiilor europene din campania aferentă anului 2015, fără penalități. Vreau să îi asigur pe toți fermierii că nu este încetinit ritmul, însă am optat pentru prelungirea termenului ca să ne asigurăm că nu vor exista penalități”, a afirmat ministrul în cadrul discuțiilor cu fermierii.

De asemenea, Achim Irimescu a afirmat că APIA lucrează în paralel pentru plățile din 2016 și a dat asigurări că nu se vor înregistra întârzieri, amintind că s-a realizat simplificarea semnificativă a cererii de plată pentru anul 2016, dosarul fiind de nouă ori mai redus față de cel din 2015, pentru plățile directe.

 

Citiți și despre: