Ministrul Fondurilor Europene, în vizite de lucru în județele Cluj și Sălaj

31.10.2016

Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Dinu, a avut o serie de întâlniri, vineri, cu reprezentații organismelor intermediare din zona de nord-vest a țării. În cea de-a doua parte a zilei s-a alăturat și premierului Dacian Cioloș, într-o vizită de lucru la Zalău, în care s-a discutat cu reprezentanți ai administrației publice locale, dar și ai mediului de afaceri din regiune.

La finalul vizitei a avut loc o reuniune a reprezentanților Guvernului cu angajatori, antreprenori și oameni de afaceri din județul Sălaj. Una dintre principalele probleme pe care oamenii de afaceri din zonă au ridicat-o în timpul dialogului cu delegația guvernamentală a fost lipsa forței de muncă specializate în regiune .

În consecință, Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Dinu, le-a prezentat antreprenorilor măsurile prin care MFE contribuie la strategia guvernului Cioloș de creștere a competitivității economice.

“Prin Programul Operațional Capital Uman vom sprijini școlile profesionale și aici vom dori să avem o abordare ușor diferită față de ceea ce am avut în perioada trecută. Nu mai vrem să avem proiecte prin care finanțăm tot felul pe procese de formare fără să vedem dacă rezultatul acelor procese contează sau aduc valoare adăugată în zona respectivă. Am avut discuții cu colegii de la ANOFM și i-am întrebat în ce măsură intervențiile pe care noi le-am făcut au avut sustenabilitate. În ce măsura a crescut gradul de ocupare în rândul persoanelor formate prin intermediul proiectelor POS DRU? Situația, recunosc, nu este cea mai fericită.”, a explicat ministrul Fondurilor Europene.

Dragoș Dinu a completat, prezentând prioritatea MFE privind proiectele POCU în perioada de programare 2014-2020.

“Acesta este motivul pentru care vrem să avem o abordare diferită. Pe lângă ce este deja lansat pe POCU, mai pregătim o serie de proiecte strategice prin care să analizăm foarte clar situația de la nivelul fiecărei regiuni, să facem o profilare corectă și profesionistă a șomerilor şi tinerilor NEET’s. Gândim pentru ei scheme de sprijin, aplicabile în context regional și apoi, prin programe competitive, oferim, pe baza informațiilor de la mediul de afaceri, tipul de asistență de care au nevoie, adică să formăm sudori acolo unde este nevoie de sudori și nu altceva, dacă piața forței de muncă nu o cere.”

 

 

Citiți și despre: