Misiunea Economică Afaceri.ro Cernăuți 2015 are loc în perioada 17-18 septembrie

21.07.2015

În perioada 17-18 septembrie, va avea loc Misiunea Economică Afaceri.ro Cernăuți 2015. Evenimentul este organizat de Horizont Business Hub, APEC Iași și Arhipelago, iar scopul său este de a promova mediul de afaceri regional la Cernăuți, de a sprijini și a încuraja parteneriatele între regiunile de frontieră.

La eveniment vor fi prezenți reprezentanți atât ai mediului de afaceri privat, ai instituțiilor de administrație publică, ai instituțiilor de învățământ superior din regiunea de Nord-Est și Cernăuți, cât și ai asociațiilor româno-ucrainiene.

Această misiune are o valoare cu atât mai mare cu cât municipiul Iași este înfrățit cu orașul Cernăuți.

Programul Misiunii Economice Afaceri.ro Cernăuți 2015 cuprinde o serie de activități menite să încurajeze colaborările între România și Ucraina, să prezinte mediul de business ucrainean și să ofere oportunitatea de a participa la întâlniri de business tuturor participanților din România.

Un moment special al misiunii este reprezentat de Conferința Internațională Afaceri.ro Cernăuți 2015.

Participanții vor avea oportunitatea de a fi parte a altor activități interesante, printre care se numără training on the road pe teme precum: mediul de afaceri ucrainian, pregătirea companiei pentru export, follow-up eficient în urma networkingului; networking dinner cu specific bucovinean; întâlniri de afaceri și cu reprezentanți ai administrațiilor locale şi o vizită la obiective turistice renumite, cum ar fi Universitatea din Cernăuț, Palatul Metropolitan Cernăuți și Teatrul Național Cernăuți.

Detalii despre agenda misiunii economice și a conferinței sunt zilnic actualizate și pot fi găsite pe pagina web: http://www.afaceri.ro/afaceri-ro-cernauti-2015-economic-mission/

Cei interesați de participarea la misiunea economică și doresc informații despre costurile asociate participării sunt rugați să completeze formularul disponibil la adresa: https://goo.gl/HStVkj sau să trimită un email la adresa evenimente@arhipelago.com.

 

 

Citiți și despre: