MOL România îşi extinde reţeaua de benzinării

06.10.2017

MOL România a deschis două noi benzinării, continuând implementarea conceptului Fresh Corner în staţiile sale. Astfel, rețeaua MOL România a ajuns în acest moment la 210 stații, dintre care 67 au implementat conceptul Fresh Corner. Staţiile nou-deschise sunt amplasate la intrarea în Bușteni dinspre Sinaia către Brașov, respectiv în Râşnov, la intrarea dinspre Brașov către Bran și Pârâul Rece.

Totodată, MOL România a lansat oferta Flavoured Autumn disponibilă în toate stațiile sale. Selecția din noua ofertă a fost special gândită pentru a include produse de sezon și urmează în mod firesc după Healthy Spring și Fresh Summer, ofertele MOL România cu o sortimentație bine aleasă, în funcție de fiecare anotimp.

În cele 67 de stații în care a fost implementat conceptul Fresh Corner, clienții se pot bucura de produse gastro precum Pumpkin Latte, o băutură pe bază de cafea, cu aromă de dovleac şi scorţişoară, quiche Lorraine cu şuncă şi legume, triunghiuri cu omletă şi bacon, baghetă cu brie şi roşii uscate sau bagel cu prosciutto.

Călătorilor puțin mai grăbiți, MOL România le oferă o gustare specială, ready-to-go, care include struguri, nuci, brânză brie, grisine și prosciutto. Oferta gastro este completată de deserturi precum iaurturi cu magiun de prune și nuci sau boabe de struguri gata spălate.

“Flavoured Autumn vine după ofertele Fresh Summer și Healthy Spring, inițiative bine primite de clienţii noştri. Observăm că datorită faptului că românii călătoresc tot mai mult, devin pasionaţi de alimente proaspete, dar și de combinaţii surprinzătoare. Răspundem la această tendință cu oferte atent gândite, din toate punctele de vedere, care se adaptează perfect preferinţelor celor aflaţi în permanentă mişcare”, a declarat Levente Borviz, Head of Retail MOL România.

Produsele disponibile în cadrul Fresh Corner sunt preparate din ingrediente de calitate, pe care compania încearcă să le achiziţioneze, în măsura disponibilităţii, direct de la producători locali.

Pe lângă oferta de sezon, în staţiile Fresh Corner clienţii au la dispoziţie peste 20 de tipuri de cafea, care sunt disponibile şi în varianta low-fat sau decofeinizată.

În luna octombrie, MOL a introdus în România o gamă nouă de carburanţi, EVO, care asigură un efect excelent de curățare a motorului cu combustie internă. Noua gamă de carburanţi EVO este disponibilă în toată reţeaua de benzinării a Grupului MOL şi oferă şoferilor produse cu standard unitar de înaltă calitate.

 

 

 

Citiți și despre:

  • Grupul MOL a cumpărat benzinăriile ENIGrupul MOL a cumpărat benzinăriile ENI Grupul MOL a finalizat achiziția ENI România, companie care include o rețea de 42 de benzinării, ceea ce va consolida semnificativ poziția MOL pe piața din România. Elementele de identitate specifice mărcii […]
  • Vânzări în creştere pentru MOL RomâniaVânzări în creştere pentru MOL România Vânzările retail ale Grupului MOL în România (incluzând carburanți, GPL și lubrifianți) au crescut în primul trimestru al acestui an cu 20% față de intervalul similar al anului anterior, de la 121 kilotone la […]
  • Ce benzinării se vor regăsi pe autostrada Bucureşti – Nădlac?Ce benzinării se vor regăsi pe autostrada Bucureşti – Nădlac? Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a anunţat că au fost semnate cu operatorul economic MOL Romania Petroleum Products S.R.L contractele de utilizare a zonei de drum pentru […]
  • MOL România a investit 6,1 milioane euro în extinderea rețeleiMOL România a investit 6,1 milioane euro în extinderea rețelei MOL România a investit 6,1 milioane euro în extinderea rețelei, deschizând 7 noi stații de alimentare. Reţeaua ajunge astfel de 154 de benzinării în România. Compania a mai anunţat că își continuă politica de […]
  • MOL România preia benzinăriile AgipMOL România preia benzinăriile Agip Grupul MOL a anunțat că a încheiat un acord de vânzare – cumpărare cu compania italiană Eni, acesta vizând preluarea entități de afaceri în Cehia, Slovacia și Romania, inclusiv rețele de distribuție […]