MOL susţine proiectele de terapie prin artă și terapie emoțională

23.11.2017

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat lista organizațiilor non-profit care au obținut finanțare în cadrul celei de-a 9-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Proiectele de terapie prin artă și terapie emoțională susținute de Program vor ajuta 800 de copii și tineri cu nevoi speciale, cu deficiențe, cu boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecțiuni grave.

„Peste 900 de proiecte au fost înscrise pentru finanțare în cei 9 ani de existență a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Specialiștii implicați în implementarea celor 146 de proiecte finanțate au dovedit prin munca, dăruirea și perseverența lor că terapiile complementare aplicate pot modifica și pot schimba esențial calitatea vieții unor copii cu nevoi speciale și a familiilor acestora”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.

În perioada 26 septembrie – 26 octombrie 2017 s-au înscris 91 de organizații non-profit care derulează proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională pentru copii și tineri cu deficiențe, cu boli cronice sau aflaţi în curs de recuperare după afecțiuni grave, solicitând finanțare în cadrul celei de-a 9-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Organizațiile înscrise provin din 26 de județe: 18 din București, 13 din Cluj, 10 din Iași, 7 din Harghita, câte 5 din Timiș, Bihor și Mureș, câte 3 din Bacău, Satu Mare și Sibiu, câte 2 din Alba, Covasna și Galați, câte una din Argeș, Bistrița-Năsăud, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ialomița, Maramureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Vâlcea și Vaslui. Dintre cele 91 de organizații, 38 s-au înscris și la ediția precedentă. În urma jurizării au fost selectate pentru finanțare integrală sau parțială 22 proiecte care vor fi implementate în perioada decembrie 2017 – august 2018.

Fondurile alocate de MOL România pentru această ediție a Programului sunt de 400.000 lei. Dintre cele 22 ONG-uri câștigătoare, 11 vor obține finanțare pentru prima dată, în timp ce restul de 11 s-au mai numărat printre beneficiari în ediții anterioare ale Programului.

Organizațiile selectate provin din București și din județele Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Mureș, Sălaj, Satu Mare, Sibiu și Timiș. Proiectele câștigătoare vor derula activități de terapie prin artă – muzică, desen, pictură, fotografie, tehnologie digitală; terapii experiențiale utilizând activități de escaladă și alpinism în aer liber; terapii asistate de animale; terapii emoționale – tehnici ca jocuri de rol, mișcare și joacă, tehnica prin atingere kangaroo; stimulare polisenzorială.

„ONG-urile interesate se pot informa despre acest program, despre condițiile de înscriere inclusiv în perioada implementării proiectelor finanțate. Lansarea noii ediții, în septembrie anul viitor, când organizațiile finanțate vor prezenta proiectele realizate, va fi un alt prilej de informare. Astfel, asigurăm șanse egale pentru toți cei interesați în pregătirea și înscrierea proiectelor la acest concurs. După cum se observă și în acest an, o parte importantă (jumătate) dintre ONG-urile câștigătoare s-au înscris pentru prima dată, ceea ce dovedește că programul este cunoscut și specialiștii de calitate au încredere în condițiile organizatorice bine stabilite ale acestuia”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

 

 

Citiți și despre: