FMCG

Morandi, un sfert de secol în industria producătoare de carne de pui

01.04.2018

Compania aniversează 25 de ani de activitate în producția și comercializarea produselor din carne de pui la standarde superioare. Anul acesta compania vasluiană Morandi aniversează un sfert de secol de activitate în producția de carne de pui, preparate din carne de pui și  ouă, construind, alături de o echipă de profesioniști tineri, un brand puternic și cu tradiție pe piața de profil din România. De-a lungul timpului, activitatea companiei a trecut prin multe momente importante care au avut un rol semnificativ în dezvoltarea și perfecționarea activității de producție de carne de pui.

„Unul dintre cele mai importante momente a fost atunci când produsele noastre au fost așezate la raft în cele mai mari supermarketuri, alături de branduri foarte cunoscute, și faptul că am reușit să ne menținem acolo și în alte magazine renumite. Asta se datorează calității pe care o oferim clienților”, ne-a declarat Cătălin Moraru, administratorul Morandi.

Pentru a marca corespunzător toate reușitele obținute în cei 25 de ani de activitate, echipa de angajați, împreună cu toți colaboratorii companiei, vor sărbători cum se cuvine acest moment important în luna octombrie a anului 2018 când vor fi organizate o serie de petreceri și evenimente speciale.

Dezvoltarea și extinderea companiei

În ultimii ani, compania Morandi a fost într-o continuă creștere și dezvoltare, mai ales datorită oamenilor din echipă, pe care Cătălin Moraru îi descrie ca fiind deosebit de implicați, profesioniști și entuziaști. În companie lucrează în prezent aproximativ 180 de angajați, conducerea firmei estimând pentru anul 2018 o extindere la aproximativ 230 de oameni, instruiți conform ultimelor metodologii din domeniu și susținuți permanent prin formare continuă.

În ceea ce privește rețeaua de magazine proprii nu s-au efectuat alte extinderi, compania rămânând cu același număr de magazine în Vaslui, Iași și Huși. O decizie importantă a reprezentat extinderea pe rețele de supermarketuri, unde Morandi este prezentă cu mărci proprii în lanțuri de supermarketuri și hipermarketuri renumite la noi în țară precum Carrefour, Auchan, Cora, Mega Image, Penny și Profi.

Produse noi bazate pe ingrediente naturale

Tehnologiile de creștere a păsărilor se află într-o continuă dezvoltare și inovare pentru a aduce pe mesele consumatorilor produse de încredere și de cea mai bună calitate.

Pentru puii standard, compania asigură o alimentație naturală a păsărilor, fiind printre primii fermieri din țară care a introdus furajarea păsărilor pe bază de cereale integrale cu bob întreg

Pentru puii cu creștere lentă, se asigură o alimentație ce conține minim 75% cereale (majoritatea porumb), la care se adaugă 20% șroturi de floarea soarelui și soia și 5% alte ingrediente necesare păsărilor precum calciu, sare, ulei, vitamine și minerale. Carnea acestor pui are o calitate superioară care menține consistența și gustul puilor de curte.  Găinile pentru ouă sunt crescute la sol și hrănite cu cereale pentru a obține ouă sănătoase.

Începând cu anul 2017, Morandi a introdus pe piață o gamă nouă de semipreparate din carne de pui care au avantajul gustului deosebit, ingrediente naturale și ușurința și rapiditatea preparării. Gama de produse cuprinde produse marinate – aripi, piept feliat, pulpe dezosate, produse condimentate picante – aripi picante, cârnăciori proaspeți picanți – și produse speciale pentru copii – cârnăciori proaspeți din piept de pui.

Carnea de pui COPIOSO de la Morandi se remarcă prin calitatea superioară, fără hormoni, neinjectată, provenind de la pui hrăniți cu cereale, fără făinuri animale

Așadar, produsele din gama „COPIOSO Gata de gătit” sunt produse de încredere, din ingrediente 100% naturale, fără conservanți sau coloranți artificiali, fiind foarte gustoase și ușor de gătit.

Acțiuni de dezvoltare sustenabilă ale companiei

În activitățile desfășurate, echipa Morandi face tot posibilul să protejeze și să susțină mediul înconjurător. Tocmai din acest motiv, pentru a încălzi fermele au fost efectuate investiții în centrale termice pe bază de biocombustibili ce nu poluează mediul, centralele putând funcționa și pe baza oricăror reziduuri rămase în gospodărie.

Pe partea de responsabilitate socială, compania susține echipa locală de fotbal de juniori, prin oferirea de sprijin financiar și moral. Pentru studenții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară se oferă de asemenea susținere pentru oferirea de informații din domeniu și sprijin în alegerile lor de viitor.

Avantaje competitive, premii și investiții efectuate

Referindu-se la avantajele competitive ale companiei Morandi, domnul Cătălin Moraru a afirmat că în activitatea desfășurată conducerea companiei se gândește în primul rând la client și asta pentru că „nu muncim pentru a fi mai buni decât X, ci pentru a-i oferi clientului cele mai bune și sănătoase produse”. De aceea, în comerțul cu carne de pui sunt introduse doar produse în întregime naturale, fără conservanți artificiali, iar creșterea puilor se realizează în cele mai bune și sănătoase condiții. Ca o confirmare a calității și a profesionalismului activității desfășurate, Morandi a primit de-a lungul timpului numeroase distincții și titluri de apreciere pentru activitatea desfășurată, precum locul întâi în topul firmelor din județul Vaslui la categoriile întreprinderi mici și întreprinderi mijlocii pentru mai mulți ani la rând, premiul „Viziunea afacerii” pe regiunea nord-est, desemnat de Direcțiile Agricole Județene în anul 2014, premiul „Ferma anului 2014”, desemnat de către Ministerul Agriculturii în anul 2014 și premiul „Tânăr fermier de succes” pe regiunea nord-est, desemnat de Direcțiile Agricole Județene în anul 2013.

La capitolul investiții, cele mai recente au avut ca obiectiv principal dezvoltarea fabricii de tranșat și ambalat carne, dar și a parcului auto, care s-a îmbogățit cu automobile noi pentru a transporta în condiții optime produsele către clienți. Pentru anul 2018, compania urmărește extinderea fabricii de carne Morandi și înființarea unei noi ferme de pui. Pentru companie, obiectivele principale rămân menținerea standardului calitativ pentru toate produsele comercializate, formarea unei echipe profesioniste și motivate și inovația continuă pe domeniul producției de carne de pui.

Rezultatele financiare ale companiei sunt favorabile, cu o cifră de afaceri de 63 de milioane de lei pentru anul 2017 și o estimare de creștere semnificativă a acesteia pentru anul în curs, datorită măririi capacității de creștere a păsărilor, dar și punerii în funcțiune a noului abator de păsări, dar și extinderii fabricii de carne.