Network One Distribution devine acţionar majoritar al Atelierelor Pegas

09.10.2015

Network One Distribution (NOD) intră în acționariatul producătorului de biciclete Atelierele Pegas, consolidându-şi astfel brandurile proprii într-o divizie nouă. La ora actuală, NOD are în portofoliu opt branduri proprii: Cooking by Heinner și Vanora Home (menaj), Ugrow (puericultură), Momki (jucării), Serioux (IT), Heinner (electrocasnice si unelte) și Horizon (TV si Monitoare) și cel mai recent, Pegas (biciclete și accesorii).

„Am decis să înființăm divizia de Branduri Proprii pentru ca am vrut să diferențiem business-ul de distribuție de business-ul de brand. Pe lângă dezvoltarea portofoliului actual, noua divizie condusă de Andrei Militaru va oferi servicii de outsourcing în dezvoltarea de produs – sourcing, operațiuni, logistică, distribuție, branding și acum și R&D prin parteneriatul pe care l-am încheiat cu Atelierele Pegas”, a afirmat Răzvan Ziemba, director general NOD.

Noua divizie va continua dezvoltarea brandurilor proprii, inclusiv pe alte verticale de business, consolidarea și internaționalizarea lor, dar și servicii de outsourcing în dezvoltare de produs pentru alți producători.

În plus, brandul Pegas își va accelera dezvoltarea la nivel național și internațional.

Atelierele Pegas produce în momentul de faţă 2.500 de biciclete anual, iar pentru urmatorii trei ani, companie estimează o creștere de zece ori a volumului de biciclete, până la 25.000 de bicicle anual și o cifră de afaceri de 5 milioane de euro.

Andrei Militaru, director de dezvoltare NOD, a precizat că cei care au reînviat brandul de biciclete Pegas pun multă pasiune și sunt foarte talentați.

„Avem aceleași valori și credem că experiența și viziunea echipei NOD împreună cu know-how-ul în R&D al Atelierelor Pegas pot oferi un model sănătos de dezvoltare. Prin ceea ce facem dorim să stimulăm inițiativele antreprenoriale și să susținem dezvoltarea de branduri românești”, a spus acesta.

NOD devine astfel acționarul majoritar la Atelierele Pegas, cu 51,67% din acţiuni, iar Andrei Botescu, fondatorul Atelierelor Pegas, va deține un pachet de 31,67% din acțiuni și va continua dezvoltarea companiei din poziția de director general.

Restul de 16,66% dintre acțiuni sunt deținute de Ciprian Frunzeanu (5%), Andrei Marius Alin (5%), Adrian Teașă (3,33%) și Alexandru Manda (3,33%).

„De când am început afacerea, am vrut să fac din Pegas bicicleta preferată a românilor. Mi-am dat seama că este nevoie de un efort investițional mare și de un partener cu experiența. Împreună cu NOD vom extinde atât gama de biciclete pentru toate palierele de vârstă și categoriile de produse, cât și prezența brandului la nivel național și internațional, așa cum ne-am dorit. Țelul meu pe următorii cinci ani este să dezvoltăm o facilitate de producție integrată în țara noastră cu ajutorul căreia sa putem produce cel puțin 100 de mii de biciclete pe an”, a spus Andrei Botescu, director general și fondator Atelierele Pegas.

 

 

 

 

Citiți și despre: