Noaptea Europeană a Muzeelor: Evenimentele speciale ale Muzeului Grigore Antipa

16.05.2015

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” participă și anul acesta la Noaptea Europeană a Muzeelor, cu o serie de evenimente speciale. Astăzi, pe data de 16 mai în intervalul orar 10.00 – 18.00 Muzeul „Antipa” va fi închis.

Programul Muzeului va începe sâmbătă, 16 mai, la ora 18.00 și se va termina duminică, 17 mai, la ora 01.00, iar accesul în cadrul expoziției permanente a Muzeului este gratuit.

Expoziția temporară de păianjeni și scorpioni vii – ”Țesături periculoase” se poate vizita contra cost în intervalul orar 18.00 – 01.00. Prețurile biletelor sunt de 10 lei/copil/student/pensionar și 15 lei/adult. Copiii cu vârste mai mici de 3 ani au gratuitate.

Lista activităților propuse publicului:

-18.00 – 01.00: vizitarea expunerii permanente a Muzeului;
-18.00 – 01.00: vizitarea traseului special intitulat „Istoria lumii vii în 10 exponate”;
-18.00 – 01.00: vizitarea expoziţiei de fotografie „Luminile Nordului – Aurora Boreală în Insulele Lofoten”;
-18.00 – 01.00: vizitarea expoziţiei „OCEANE LA MICROSCOP. Expoziție foto de plancton marin”;
-18.00 – 18.45: atelier de creație pentru copii „Figurine amuzante” (grup ţintă: 5 – 7 ani);
-19.00 – 19.45: atelier de creație nocturnă cu imaginație: lilieci și bufnițe (grup ţintă: 5 – 10 ani);
-19.00 – 19.45: atelier de creație pentru copii „Pasărea magică” (grup ţintă: 8 – 10 ani);
-19.00 – 20.00: atelier Provocarea Lego® (grup ţintă: 7 – 11 ani);
-20.00 – 20.45: atelier de creație nocturnă cu imaginație: lilieci și bufnițe (grup ţintă: 5 – 10 ani);
-20.00 – 21.00: atelier Provocarea Lego® (grup ţintă: 7 – 11 ani);
-21.00 – 21.45: atelier de creație nocturnă cu imaginație: lilieci și bufnițe (grup ţintă: 5 – 10 ani);
-21.00 – 22.00: atelier Provocarea Lego® (grup ţintă: 7 – 11 ani);
-22.00 – 23.00: colectarea entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale sub coordonarea specialiștilor din muzeu (grup ţintă: 7 – 18 ani);
-22.00 – 23.00: interceptarea liliecilor din grădina Muzeului „Antipa” cu ajutorul detectorului de ultrasunete sub coordonarea specialiștilor din muzeu (grup ţintă: 7 – 18 ani).

Aceste ultime două activități vor putea fi desfășurate numai în condiții meteo favorabile.

Rezervarea locurilor și înscrierea copiilor în cadrul atelierelor se pot face în limita a 15 locuri/grupă pe e-mail: info@antipa.ro sau la telefon: 021.305.60.31.

Digi Animal World va fi prezent și în acest an la Noaptea Muzeelor, oferind vizitatorilor scurte proiecții de filme documentare, precum și alte surprize.

Muzeul „Antipa” va acoperi în Noaptea Muzeelor puiul de elefant asiatic (Elephas maximus Linneaeus, 1758) cu o pânză neagră, în semn de solidaritate cu protestul organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.

 

 

Citiți și despre: