Noi măsuri fiscale anunţate de Ministerul de Finanțe

22.10.2017

Ministerul Finanțelor Publice a solicitat Comisiei Europene în luna aprilie a acestui an, continuarea aplicării măsurii de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată care permite scutirea de la plata TVA a persoanelor impozabile cu o cifră de afaceri anuală care nu depășește un prag specific.

În același timp, România a solicitat derogare privind creșterea plafonului de scutire de la echivalentul în moneda națională a 65.000 de euro, calculat la cursul de schimb din ziua aderării la Uniunea Europeană, respectiv 220.000 lei, la echivalentul în moneda națională a 88.500 euro, calculat la cursul de schimb din ziua aderării la Uniunea Europeană, respectiv 300.000 lei.

Astfel, decizia 2017/1855 de autorizare a României privind aplicarea măsurii solicitate a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 265, din luna octombrie 2017.

Actul normativ prin care se poate pune în practică această decizie se află în dezbatere în Parlamentul României.

“Un prag mai ridicat pentru regimul special aplicat întreprinderilor mici constituie o măsură de simplificare, deoarece poate reduce în mod semnificativ obligațiile în materie de TVA pentru întreprinderile mici. România se așteaptă ca măsura să reducă obligațiile în materie de TVA în cazul mai multor întreprinderi mici. De asemenea, acest regim ar trebui să degreveze administrația fiscală de sarcina de a monitoriza colectarea unui volum redus de venituri de la un număr mare de întreprinderi mici”, se arată în decizia publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

 

Citiți și despre: