Numărul pasagerilor pe aeroporturile din București a crescut

24.07.2014

Potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București, numărul pasagerilor care au tranzitat cele două aeroporturi din București este de peste 3,7 milioane, în prima jumătate a anului. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul este în creștere.

Recordul de trafic a fost înregistrat în luna martie a anului curent, cu un tranzit de nu mai puțin de 800.993 de pasageri.

Evoluția numărului de pasageri pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu depășește tendința de la nivel european. Mai mult decât atât, în Capitală a crescut și numărul de mișcări de aeronave. Primul semestru al anului curent a adus o creștre a numărului de aeronave cu 4%.

Cel mai mare show aerian din România – Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition care a avut loc pe 21 și 22 iunie, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicu, a marcat un alt record pentru Compania Națională Aeroporturi București. Ce-a de-a şasea ediţie a spectacolui aviatic a înregistrat peste 120.000 de spectatori şi a reunit 120 de aeronave civile şi militare în evoluţii aeriene şi expuse publicului, dar şi peste 150 de piloţi şi paraşutişti de elită.

Citiți și despre: