Numărul total de bovine, în creştere

15.05.2015

Numărul total de bovine a înregistrat la 1 decembrie 2014 o creştere de 2,3%, iar efectivul matcă (vaci pentru lapte, bivoliţe pentru reproducţie şi juninci pentru reproducţie) a crescut cu 2,2%, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS).

Totodată, în perioada analizată, numărul total de porcine şi efectivul matcă (scroafe de prăsilă) a scăzut cu 2,7%, respectiv cu 1,4%, iar numărul total de ovine şi caprine a crescut cu 4,7%, iar efectivul matcă (oi, mioare şi capre) a scăzut cu 4,6%.

Numărul total al păsărilor a înregistrat o scădere de 5,0%, iar numărul de păsări ouătoare adulte a crescut cu 0,6%.

După creşteri consecutive ale efectivelor de bovine, ajungându-se la sfârşitul anului 2006 la aproximativ 3 milioane capete, au urmat constant scăderi semnificative până în 2010. Din anul 2010, efectivele de bovine s-au menţinut la un nivel aproximativ constant.

Efectivele de porcine au scăzut constant, ajungând în anul 2014 cu 26,0% mai mici faţă de anul 2006.

Din anul 2006, efectivele de ovine şi caprine au înregistrat creşteri majore, ajungând în anul 2009 la 10,1 milioane capete, urmând o uşoară scădere. În 2014 acestea au crescut cu 8,7% faţă de anul 2009.

Efectivele de păsări au scăzut până în anul 2014, numărul acestora fiind cu 11,2% mai mic faţă de anul 2006.

La efectivele de bovine, România se află printre primele zece ţări ale Uniunii Europene, după Franţa, Germania, Regatul Unit, Irlanda, Italia, Spania, Polonia, Olanda şi Belgia. În ceea ce priveşte densitatea la 100 hade  teren, ţara noastră se află într-o situaţie similară cu cea a Ungariei şi a Bulgariei.

La sfârşitul anului 2014, la efectivele de ovine şi caprine, România se situa pe locul patru în rândul Statelor Membre, după Regatul Unit, Spania şi Grecia. În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, ţara noastră se află pe locul şase în Uniunea Europeană, după Grecia, Regatul Unit, Spania, Olanda şi Portugalia.

 

 

Citiți și despre: