O nouă bancă de celule stem în România

24.05.2018

Compania Life Solutions aduce în România cea mai mare și mai experimentată bancă de celule stem din Germania (Vita 34), având cele mai multe acreditări și fiind singura astfel de instituție privată germană care dispune și de bancă publică.

Cu ajutorul băncii de celule stem, toți părinții români care doresc să le ofere copiilor siguranța unei vieți sănătoase înainte de a se naște, o pot face recoltând, la nașterea acestora, celule stem din sânge și/sau țesutul ombilical și să le stocheze în cea mai mare bancă de celule stem din Germania.

„Prin intermediul Life Solutions, am adus Vita 34 în România tocmai pentru că dorim să oferim viitoarelor mămici posibilitatea de a stoca în cea mai mare bancă de celule stem din Germania, care deține cele mai multe acreditări. Calitatea, siguranța și experiența germană sunt acum disponibile pentru toți viitorii părinți”, explică Daniel Baban, National Sales Manager Life Solutions.

Compania este autorizată pentru importul și exportul sângelui și țesutului din cordonul ombilical, de către Agenția Națională de Transplant. Life Solutions este unicul reprezentant al băncii de celule stem Vita 34 în țara noastră.

„Părinții români care se gândesc la prelevarea de celule stem, trebuie să știe că procedura nu este dureroasă sau periculoasă pentru mamă și bebelușul nou-născut. Dacă aleg Life Solutions, vor primi un kit de recoltare, care trebuie dus la maternitate și înmânat cadrului medical care asistă la naștere, pentru recoltarea sângelui matern și țesutului cordonului ombilical (după caz). Life Solutions va ridica apoi kit-ul (printr-un curier autorizat) și îl va transporta către laboratoarele din Leipzig (Germania). Aici, proba va fi analizată amănunțit, printr-un control de calitate, va fi criogenată și părinții vor primi un certificat care atestă stocarea”, au mai anunţat reprezentanţii băncii de celule sten.

Kit-ul de recoltare Life Solutions este cel mai perfomant de pe piață, probele se eliberează și se testează gratuit (în cazul în care aveți nevoie de probă pentru transplant), se oferă clienților asigurare de transplant a celulelor (în valoare de 100.000 de euro) și de insolvență a companiei (pentru cel puțin 50 de ani).

 

 

 

Citiți și despre: