OMV Petrom a descoperit un zăcământ de ţiţei şi gaze în judeţul Buzău

17.12.2014

OMV Petrom şi Hunt Oil Company of Romania (Hunt Oil) au descoperit un nou zăcământ de ţiţei şi gaze în judeţul Buzău, zăcământ care are potenţialul să fie cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani, din zona Munteniei.

Zăcământul a fost descoperit în perimetrul VIII Urziceni Est, prin săparea sondei de explorare Padina Nord 1, la o adâncime de peste 2.500 de metri. Descoperirea se afla la cca. 7 – 12 km distanta de zăcăminte mature, exploatate de mai bine de 50 de ani.

Estimările obţinute din testele de producție efectuate la cele două straturi geologice indică o producție potențială pe sondă de 1.200 – 2.100 bep/zi.

Investiţiile de explorare care au condus la această descoperire realizată de OMV Petrom şi Hunt Oil se ridică la 5 milioane de euro.

„Este cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani în zona Munteniei. Anul acesta, am avut cel mai ridicat nivel al investițiilor pentru explorare postprivatizare. Este important să continuăm activitatea de explorare, în condițiile în care 90% din zăcămintele pe care le operam sunt mature şi au atins vârful de producție cu mulți ani în urmă. În prezent, furnizam circa 40% din necesarul de ţiţei şi gaze al României”, declară Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom responsabil de Explorare şi Producţie.

În perioada următoare, cele două companii vor continua testele pentru a determina potenţialul de producţie al descoperirii şi vor realiza campanii de achiziţie de date seismice în regiune pentru a continua pe linia acestui succes.

Descoperirea a fost făcută în cadrul parteneriatului de explorare onshore încheiat în 2010 de OMV Petrom şi Hunt Oil, parteneriatul care vizează explorarea a două blocuri onshore: I Adjud şi VIII Urziceni Est.

Citiți și despre: