Orașul reciclării în România

06.10.2014

În urma unui concurs, la care au participat nu mai puțin de 32 de localități din România, Sfântu Gheorghe a fost desemnat Orașul Reciclării 2014. Competiția a avut loc de la începutul anului, a durat până la jumătatea lunii iunie și a fost organizată de Eco-Rom Ambalaje, sub patronajul Ministerului Mediului.

Sfântul Gheorghe are cel mai performant sistem, cu ajutorul căruia colectează deșeurile separat, iar premiul a adus localității amenajarea unei zone ecologice, cu WiFi și un spațiu special de relaxare construit din materiale reciclabile. Construirea zonei speciale va costa 12.000 de euro, iar termenul de finalizare este prima parte a anului viitor.

Criteriile pentru desemnarea câștigătorului au fost calitatea serviciilor de colectare separată, mai precis accesul facil al populaţiei la containere, aspectul lor şi corectitudinea depunerii separate a deşeurilor în fiecare container, cantitatea de deşeuri colectate şi acţiunile de conştientizare şi mobilizare a populaţiei pentru a separa deşeurile.

Citiți și despre: