P3 Logistic Parks, preluat de fondul suveran al statului Singapore

07.11.2016

P3 Logistic Parks a anunțat că GIC, fondul suveran al statului Singapore, a semnat un acord definitiv pentru achiziționarea P3 de la TPG Real Estate și partenerul său, Ivanhoé Cambridge. Valoarea tranzacţiei se ridică la 2,4 miliarde de euro și este cea mai mare tranzacție de real estate din acest an din Europa.

Preluarea face obiectul aprobărilor organismelor de reglementare și se așteaptă să fie încheiată până la sfârșitul anului 2016.

„Cu sprijinul TPG Real Estate și Ivanhoé Cambridge am reușit să ne extindem dincolo de piețele în care am activat inițial, în așa fel încât să devenim un lider de piață și să ne diferențiem prin focusul pe cerințele clienților noștri. Suntem încântați să fim parteneri cu GIC, unul dintre cele mai mari fonduri suverane din lume, și ne dorim să livrăm aceleași rezultate foarte bune noului nostru acționar. Strategia de investiții pe termen lung a GIC este foarte apropiată de viziunea noastră, ca proprietar și dezvoltator al unor active de înaltă calitate”, a spus Ian Worboys, CEO P3.

TPG Real Estate și Ivanhoé Cambridge au cumpărat P3 în urmă cu trei ani. Grupul s-a dezvoltat de atunci într-una dintre cele mai mari platforme pan-europene integrate de logistică, cu un portofoliu de 3,3 milioane de metri pătrați.

Totodată, în ultimii trei ani P3 a finalizat o serie de achiziții pe piețe europene cheie, crescându-și cu mai mult de două ori portofoliul de proprietăți, care acum include 163 de depozite de cea mai bună calitate plasate în 62 de locații în 9 țări. În aceeași perioadă P3 și-a mărit de trei ori portofoliul de clienți, confirmând cererea puternică și în creștere pentru spații logistice premium.

„P3 este un bun exemplu al strategiei noastre investiționale bazate pe dezvoltarea de platforme și suntem foarte mândri de ceea ce am realizat împreună. În timpul colaborării noastre afacerea a trecut printr-o perioadă de schimbări semnificative, ajungând în topul platformelor logistice complet integrate din Europa. P3 a crescut ca suprafață deținută mai mult de două ori, consolidându-și serviciile de dezvoltare și management de proprietăți. Suntem siguri că P3 va continua să crească şi sub acționariatul GIC”, a spus Anand Tejani, Partener la TPG Real Estate.

În plus, P3 a încheiat de curând procesul unei refinanțări pe termen lung în valoare de 1,4 miliarde de euro cu un grup de instituții financiare internaționale de prestigiu, asigurând afacerii o mai mare flexibilitate în vederea susținerii strategiei sale de dezvoltare.

Așadar, cu ajutorul noului său acționar, P3 este bine poziţionat pentru a intra într-o nouă fază de dezvoltare având un portofoliu de terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea a peste 1,4 milioane de metri pătrați de spaţii logistice. În prezent sunt în fază de construcție 11 șantiere cu un total de 300.000 de metri pătrați de spații logistice și care sunt programate pentru a fi livrate până la finalul acestui an.

„Suntem foarte mândri de modul în care P3 a devenit o platformă logistică de top într-o perioadă de timp atât de scurtă. Această tranzacție se aliniază strategiei noastre de investiții în Europa, unde suntem nerăbdători să ne continuăm drumul ascendent”, a afirmat Meka Brunel, Președintele pentru Europa al Ivanhoé Cambridge.

 

 

Citiți și despre: