Până când se pot depune dosarele pentru creditele dedicate unităților administrative?

28.07.2015

Guvernul a aprobat astăzi o Ordonanță prin care se prorogă, de la 31 iulie la 1 octombrie, termenul de depunere a dosarelor pentru contractarea de către unitățile teritorial-administrative a unor împrumuturi din venituri din privatizare.

Este vorba despre împrumuturi în limita sumei de 400 milioane de lei solicitate în temeiul OUG nr. 2/2015 pentru finanțarea corecțiilor financiare aplicate proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile sau pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din programele naționale.

Aceste împrumuturi se acordă în condiții foarte avantajoase, ceea ce a făcut ca autoritățile de management ale programelor operaționale să primească un număr foarte mare de solicitări pentru eliberarea documentelor justificative necesare unităților administrativ-teritoriale.

Prelungirea timpului necesar pentru întocmirea și depunerea documentațiilor la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și pentru înaintarea acestora la Comisia de autorizare a împrumuturilor locale a impus prorogarea termenului de depunere a dosarelor. Pe cale de consecință, actul normativ modifică și termenul de analiză a solicitărilor de către Comisia de autorizare a împrumuturilor locale, de la 15 august la 15 octombrie.

 

 

Citiți și despre: