Parcul Natural Văcărești a fost atribuit spre administrare până în 2027

12.04.2017

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a semnat contractul de atribuire în administrare, pentru următorii zece ani, a Parcului Natural Văcărești către Asociația cu același nume aflată în colaborare cu Primăria Capitalei. În continuare, ca prim pas, Asociația trebuie să înființeze structura de administrare a Parcului.

”Atribuirea Parcului Natural Văcărești către un administrator este momentul care încheie întregul proces derulat de minister în ultimii 5 ani, pentru declararea primului parc urban din România și a celui mai mare din Europa Continentală. Practic, din acest moment poate începe elaborarea planului de management al ariei naturale protejate. Acest plan va veni inclusiv cu propuneri de amenajare a Parcului Natural pentru ca populația să se bucure de un spațiu de recreere unic în România. Mă aștept ca Parcul Natural Văcărești să devină un reper turistic natural pentru întreaga țară, dar și pentru turiștii străini și o resursă de spațiu verde pe care fiecare dintre aceștia să o aprecieze”, spune Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Potrivit specialiștilor, Parcul Natural Văcărești va fi o componentă majoră a infrastructurii verzi-albastre a orașului și va contribui decisiv la biodiversitatea acestuia, îmbunătățirea calității aerului și reducerea temperaturilor în zonă. În același timp, Parcul oferă oportunități pentru dezvoltarea activităților de cercetare și eco-turism.

”Este important de menționat că, prin contractul pe care l-am semnat, Delta dintre blocuri va fi pusă în pază, rangerii urmând să asigure atât monitorizarea stării de conservare a speciilor, cât și supravegherea arealului, pentru a se evita producerea de evenimente nedorite, cum, din păcate, au avut loc în anii anteriori”, spune Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Parcul Natural Văcărești are o suprafață de 186 ha și adăpostește 97 de specii de păsări și mamifere.

 

 

Citiți și despre: