Parteneriat între Bitdefender şi producătorul de routere Netgear

10.01.2018

Bitdefender a anunțat semnarea unui parteneriat de licențiere a tehnologiilor cu producătorul american de echipamente pentru rețele Netgear, care va include în produsele sale soluțiile de securitate pentru dispozitive smart, dezvoltate în România, sub denumirea Netgear Armor.

În contextul în care amenințările informatice avansate vizează tot mai frecvent dispozitivele inteligente, parteneriatul va oferi securitate suplimentară utilizatorilor la nivelul routerului WiFi, prevenind atacuri cibernetice și protejând datele sensibile de atacatori.

„Integrarea soluțiilor Bitdefender în routerele Netgear va contribui decisiv la prevenirea breșelor catastrofale și a atacurilor informatice venite prin dispozitive inteligente, de la sonerii și termostate, la camere pentru monitorizarea bebelușilor și televizoare smart. Ne mândrim că lunga noastră istorie în care am dezvoltat tehnologii revoluționare este acum parte a unei noi oferte care va ajuta la protecția gadgeturilor de criminali informatici”, spune Ciprian Istrate, vicepreședinte pentru soluții consumer în cadrul Bitdefender.

Aşadar, utilizatorii vor avea la dispoziție o tehnologie avansată capabilă să detecteze dispozitivele conectate la internet (IoT) aflate în raza de acțiune a routerului și să identifice vulnerabilități în timp util. Disponibilă în primă fază pe modelul Nighthawk AC2300 Smart WiFi (R7000P), tehnologia va ajunge în cursul anului, prin actualizări, și la utilizatorii familiilor de routere Orbi Whole și Nighthawk.

„Bitdefender este lider în piața de securitate pentru locuințe inteligente. Împreună, punem la dispoziția utilizatorilor această inovație pentru orice dispozitiv conectat la internet printr-un router Netgear. Beneficiul principal al Netgear Armor este acela că reprezintă o soluție centralizată de securitate care protejează toate dispozitivele de acasă în fața atacurilor cibernetice”, spune David J. Henry, vicepreședinte pentru Home Networking în cadrul Netgear.

Anul trecut, Bitdefender a semnat un parteneriat și cu compania japoneză BBSS pentru distribuția soluției de securitate pentru dispozitive smart Bitdefender BOX. BBSS este o subsidiară a grupului de companii Softbank, a treia cea mai mare companie listată din Japonia, după Toyota și Mitsubishi, cu activități în telecomunicații, comerț online, tehnologie, servicii financiare, marketing și media.

 

 

Citiți și despre: