Parteneriat între Uniunea Națională a Patronatului Român şi Primăria Cluj – Napoca

15.03.2016

Primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan și vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Istvan Valentin Vakar au răspuns afirmativ propunerii făcute de Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) de a semna un parteneriat care să statuteze câteva direcții de colaborare și comunicare.

Din partea UNPR, la întâlnire, au participat șase reprezentanți: Ioan Lucian, Mihaela Rusu, Florin Balint, Răzvan Kogler, Raluca Giurgiu şi Alexander Altmann. Aceştia au făcut o scurtă trecere în revistă a ceea ce înseamnă UNPR și care este strategia de colaborare cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Parteneriatul propus constă în înființarea a două comisii consultative pe lângă Consiliul Local (una de monitorizare a achizițiilor publice, organizată de Primăria Cluj și una de dialog economic) şi în realizarea unor proiecte comune pe fonduri europene. Primarul Clujului a fost impresionat de faptul că, există deja în România un foarte bun exemplu de colaborare primărie-organizație patronală, acesta le-a transmis reprezentanților că va trata cu toată responsabilitatea aceste propuneri.

De asemenea, prefectul și vicepreședintele Consiliului Județean Cluj au afirmat hotărât că trebuie reconciliată, categoric, relația organizații patronale – instituții județene. De asemenea, aceştia au declarat că vor sprijini demersurile UNPR pentru înfăptuirea acestui lucru.

 

 

Citiți și despre: