Parteneriat pentru promovarea valorilor culturale româneşti, între Bancpost şi UNESCO

06.03.2018

Bancpost şi Comisia Naţională a României pentru UNESCO au încheiat un parteneriat strategic în cadrul căruia cele două instituţii vor derula acţiuni de promovare a valorilor culturale româneşti și de conștientizare a importanței cunoaşterii şi conservării patrimoniului UNESCO din ţara noastră

“Parteneriatul cu Comisia Naţională a României pentru UNESCO aduce recunoaştere programelor educaţionale şi culturale iniţiate şi implementate de banca noastră până în prezent şi deschide noi perspective pentru initiaţivele viitoare. Bancpost este un susținător activ al valorilor culturale românești, sprijinind proiecte relevante și de impact pe domenii naționale de interes: cultură, educație și social. Prin sinergiile create între resursele, platformele şi competenţele celor două instituţii, această colaborare va amplifica contribuţia proiectelor comune la promovarea şi prezervarea moştenirii culturale româneşti pentru generaţiile viitoare”, a declarat Aura Toma, Director Executiv Marketing şi Comunicare, Bancpost

Unul dintre cele mai ample proiecte de responsabilitate socială, iniţiat şi implementat de Bancpost în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale este programul “Țara ta, Tradiția ta”, primul program de educație culturală din România axat pe promovarea în şcoli a Patrimoniului Cultural și Natural UNESCO. Programul, lansat în 2017, are ca obiectiv educarea tinerei generaţii în spiritul valorilor culturale româneşti, al tradiţiilor şi obiceiurilor autentice, pentru a oferi tinerilor repere sigure, consolidându-le identitatea culturală. În 2018, acesta va fi extins la nivel naţional şi va beneficia de patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.

“Acest parteneriat reprezintă o dovadă elocventă a afirmării responsabilității sociale a mediului privat, în cazul de față Bancpost, prin implicarea în promovarea unor valori fundamentale ale culturii noastre naționale, cum este cea a patrimoniului natural și cultural, în întreaga societate românească și nu numai. Inițiativa, deja lansată în acest an, privind Mărțișorul vine să confirme cele afirmate anterior și să deschidă noi posibilități de cooperare strategică pentru anii următori”, a declarat Ani Matei, Secretar – General, Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

Prima iniţiativă în cadrul parteneriatului Bancpost – Comisia Naţională a României pentru UNESCO, în 2018, o reprezintă campania naţională “Mândru de Mărţisor” care promovează în rândul tuturor românilor recenta includere a tradiţiei Mărţişorului în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității, ca urmare a acceptării în decembrie 2017 a dosarului transfrontalier elaborat de România împreună cu Republica Moldova, Bulgaria şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, țări în care se mai întâlnește această tradiție.

Mai exact, este o recunoaștere importantă, care alătură Mărțișorul celorlalte 14 obiective din România care fac deja parte din patrimoniul universal.

 

 

 

 

Citiți și despre: