Stiri: Finante

Programul IMM AGRI-FOOD 2022.

Patria Bank: Pierdere netă de 42 milioane de lei, în 2017

19.02.2018

Patria Bank a raportat anul trecut o pierdere netă de 42 milioane de lei faţă de nivelul bugetat de 20 milioane de lei. Abaterea de la buget este cauzată, în principal, de întârzieri în materializarea unor tranzacţii importante de executare şi recuperare din expuneri neperformante, ca urmare a complexităţii şi aspectelor juridice implicate, şi care sunt estimate a se finaliza în 2018.

Anul 2017 a reprezentat pentru Patria Bank, banca rezultată în urma fuziunii din luna mai 2017 dintre fosta Banca Comercială Carpatica şi fosta Patria Bank, un exerciţiu financiar în care cele două bănci au funcţionat separat 4 luni anterior fuziunii şi 8 luni împreună ca bancă fuzionată.

Banca a mai anunţat că îşi propune să îmbunătăţească performanţa financiară şi se aşteaptă să devină profitabilă în 2018, pe măsură ce va reuşi plasarea eficientă a lichidităţii excedentare (aflată la un nivel de peste 700 milioane de lei) şi care din motive strategice a fost menţinută pe parcursul anului 2017, realizând obiectivele de creştere organică şi achiziţii strategice, obiective care consideră că vor oferi investitorilor încredere în bancă şi vor stimula participarea la operaţiunile viitoare ale băncii pe piaţa de capital.

Patria Bank SA a mai anunţat că că se poziţionează drept o entitate complet diferită faţă de cele două bănci care au intrat în procesul de fuziune, atât din perspectiva strategiei, a dimensiunii, a produselor şi abordării pieţei, cât şi din perspectiva unui nou management şi a acţionariatului majoritar, ce deţine o expertiză şi reputaţie solidă.